Antena 3 CNN Actualitate UPDATE. Ce au găsit procurorii ÎN PEREŢII casei lui Darius Vâlcov: "Au o mare valoare". Se pare că fostul ministru ar avea legături cu BERCEA Mondial

UPDATE. Ce au găsit procurorii ÎN PEREŢII casei lui Darius Vâlcov: "Au o mare valoare". Se pare că fostul ministru ar avea legături cu BERCEA Mondial

UPDATE. Ce au găsit procurorii ÎN PEREŢII casei lui Darius Vâlcov: "Au o mare valoare". Se pare că fostul ministru ar avea legături cu BERCEA Mondial
de O.P.    |    27 Mar 2015   •   14:10
UPDATE: Potrivit unor surse din interiorul anchetei, la această oră se fac percheziţii în mai multe cavouri din Slatina unde se crede că ar fi ascuns "tezaurul" lui Vâlcov. Mai mult, fostul ministru ar fi avut legături cu interlopul Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial.

UPDATE: Primele declaraţii ale procurorilor: "Au fost gasite tablouri dar nu va pot preciza numarul acestora si nici locatiile unde au fost gasite pentru ca tin de confidentialitatea urmarii penale. De astazi demaram procedura de identificare, certificare de catre o comisie de specialisti in domeniu, noi nu ne pricepem la evaluarea unei picturi. Unele sunt inscriptionare, dar nu va pot spune; pot fi si falsuri, pot fi reale", au declarat pentru Antena3 procurorii care instrumentează acest caz.

UPDATE: Se pare că Darius Vâlcov era mare pasionat de artă. Participa la diverse licitaţii în galeriile de artă din străinatate. Chiar pe pagina lui de Facebook a postat mai multe imagini din timpul unei asemenea acţiuni.



UPDATE: Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie, a venit la DNA, vineri, pentru a fi audiat, după ce la percheziţii care au avut loc la firme pe care fostul ministru al Finanţelor le-ar controla au fost găsite zeci de tablouri.

UPDATE: Procurorii au găsit la percheziţiile de ieri peste 90 de tablouri care i-ar aparţine lui Darius Vâlcov, ascunse în pereţi falşi ai caselor unor prieteni sau rude. Tablourile valorează între 80 de mii şi 100 de mii de euro fiecare! Darius Vâlcov a ajuns aseară acasă, după ce Curtea Supremă a decis ca fostul ministru să fie plasat în arest la domiciliu.

--------------------

Darius Vâlcov a ajuns acasă după ce a scăpat de arestul preventiv. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins cererea DNA, însă au decis ca fostul ministru de Finanţe să fie plasat  in arest la domiciliu.

Vâlcov a fost însă pentru o oră şi jumătate un om liber după ce îi expirase ordonanţa de reţinere înainte ca judecătorii să ia o decizie în cazul său.  

Între timp, procurorii au făcut noi percheziţii în urma cărora susţin că au găsit peste 90 de tablouri de valoare ascunse în pereţi falşi sau în casele unor apropiaţi.

Darius Vâlcov a ajuns la Slatina puţin înainte de ora 23.00. A plecat acasă imediat după ce a mers la arestul central să îşi recupereze bagajul.

Darius Vâlcov a scăpat de cătuşe, după ce instanţa a decis să impună măsura arestului la domiciliu. Judecătorii au respins astfel solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vâlcov a trecut prin câteva ore de tensiune maximă până să afle decizia judecătorilor. Imediat cum a ieşit de la Înalta Curte, a plecat la plimbare prin Bucureşti să îşi limpezească gândurile

În instanţă, Darius Vâlcov a respins toate acuzaţiile aduse de procurori.  Acesta a negat şi că le-ar fi cerut complicilor săi să distrugă probe.

În timp ce Vâlcov se apăra în faţa judecătorilor, se făceau percheziţii la mai multe firme ale acestuia din Slatina. Anchetatorii au luat cu ei mai multe extrase de cont, contracte şi harduri.

DNA îl acuză de Vâlcov de trafic de influenţă, după ce ar fi dat contracte cu dedicaţie unui om de afaceri care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate. Mai mult, ar fi obţinut mai multe lingouri de aur, cât şi tablouri cu o valoare cuprinsă între 80 şi 100 de mii de euro fiecare, din afacerile firmelor sale, administrate însă prin interpuşi.

×
Subiecte în articol: Darius Valcov
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close