Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Neymar, fair-play la gala decernării Balonului de Aur: Messi este cel mai bun din lume

Neymar, fair-play la gala decernării Balonului de Aur: Messi este cel mai bun din lume

Neymar, fair-play la gala decernării Balonului de Aur: Messi este cel mai bun din lume
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
11 Ian 2016   •   23:16

Atacantul brazilian Neymar a declarat, luni, că argentinianul Lionel Messi, coechipierul său de la FC Barcelona, este cel mai bun jucător din lume şi merita să câştige Balonul de Aur decernat la gala de la Zurich.

"Sunt foarte mulţumit. Este magnific să fiu aici. Pentru mine, Messi este cel mai bun din lume. Merită acest Balon de Aur. Eu sper că voi reveni aici, dar trebuie să muncesc mult", a declarat Neymar.

Fotbalistul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona) a câştigat Balonul de Aur pentru a cincea oară în carieră, luni seară, în cadrul galei FIFA de la Zurich, el obţinând 41.33 la sută din voturi şi fiind urmat de Cristiano Ronaldo, cu 27.76 şi Neymar cu 7.86 la sută.

Ultimele şapte ediţii ale Balonului de Aur au fost câştigate de Messi (patru) şi Ronaldo (trei). Anul trecut, trofeul a fost obţinut de Ronaldo.

Messi a mai câştigat Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Trofeul a fost înmânat de fostul internaţional brazilian Kaka.






×
Subiecte în articol: Lionel Messi
Parteneri
Max Verstappen a câștigat cursa de sprint la Shanghai
x close