Antena 3 CNN Sport Tenis Ana Bogdan, eliminată de la Australian Open, după ce a reușit performanța carierei

Ana Bogdan, eliminată de la Australian Open, după ce a reușit performanța carierei

Ana Bogdan, eliminată de la Australian Open, după ce a reușit performanța carierei
20 Ian 2018   •   06:15

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de americanca Madison Keys, cap de serie numărul 17, cu 6-3, 6-4, sâmbătă, la Melbourne, în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. 

Ana Bogdan (25 ani, 104 WTA) s-a înclinat după o oră şi 13 minute în faţa unei adversare valoroase (22 ani, 19 WTA), care a dominat jocul. 

În primul set, s-a mers cap la cap până la 3-3, moment în care americanca a preluat iniţiativa şi a câştigat trei ghemuri la rând, încheind cu 6-3. 

Ana Bogdan a condus cu 1-0 în setul al doilea, dar apoi a pierdut trei ghemuri consecutive. Keys a rămas la control graţie acestui avantaj, obţinând victoria cu 6-4, după ce românca a irosit trei mingi de 5-5. 

Keys, finalistă la US Open anul trecut, a reuşit 6 aşi, a servit net mai bine, Bogdan nereuşind să facă niciun break (din trei oportunităţi), iar raportul de mingi direct câştigătoare a fost de 29-6 pentru americancă. 

Ana Bogdan, care a reuşit cea mai bună performanţă a carierei, va intra în premieră în top 100. 

Bogdan va primi un cec de 142.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA pentru evoluţia sa. 

×
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close