Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperirea uimitoare a zeci de miliarde de planete asemănătoare Pământului

Descoperirea uimitoare a zeci de miliarde de planete asemănătoare Pământului

Descoperirea uimitoare a zeci de miliarde de planete asemănătoare Pământului
Sursa foto: foto: io9.com
28 Mar 2012   •   22:58

Ar putea exista zeci de miliarde de planete asemănătoare Pământului, unde apa poate exista în formă lichidă, în Calea Lactee, a anunţat o echipă internaţională de astronomi.

Estimarea a fost făcută folosindu-se datele deja existente şi extrapolând în funcţie de "piticele roşii" detectate deja în galaxia noastră.

Astronomii au folosit telescopul Observatorului Silla, din Chile, detectând existenţa planetelor care orbitează "piticele roşii" prin măsurarea devierii aparente a luminii emanate de stele, cauzată de gravitaţia planetelor.

"Observaţiile noastre au arătat că aproximativ 40% dintre piticele roşii studiate au o planetă asemănătoare Pământului care le orbitează într-o zonă unde apa lichidă poate exista", a declarat liderul echipei, Xavier Bonfils.

"Pentru că piticele roşii sunt atât de comune - doar în Calea Lacetee sunt în jur de 160 de miliarde - credem că numărul de planete asemănătoare Pământului ar putea fi de zeci de miliarde, doar în galaxia noastră", a adăugat acesta.

Totuşi, existenţa vieţii pe aceste planete ar putea fi problematică. "Piticele roşii" sunt stele mai puţin călduroase şi strălucitoare ca soarele nostru, ceea ce înseamnă că planetele aflate în zona în care apa lichidă poate exista sunt destul de apropiate de stelele lor.

Acest lucru înseamnă că şi radiaţiile solare sunt mult mai puternice pe aceste planete, precizează Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: Pamant Calea Lactee astronomi
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România
x close