Antena 3 CNN Externe Elveţia riscă suspendarea din Schengen dacă nu primeşte români şi bulgari

Elveţia riscă suspendarea din Schengen dacă nu primeşte români şi bulgari

Elveţia riscă suspendarea din Schengen dacă nu primeşte români şi bulgari
12 Dec 2008   •   15:45

Dacă cetăţenii elveţieni se vor pronunţa, prin referendum, împotriva extinderii acordurilor de liberă circulaţie pentru România şi Bulgaria, Uniunea Europeană ar putea suspenda participarea Elveţiei la Spaţiul Schengen, anunţă AFP.
De vineri, Uniunea Europeană şi Elveţia vor renunţa la controalele efectuate cu rigurozitate la vămile terestre, odată cu intrarea în vigoare a acordurilor Schengen. Pe 29 martie 2009 urmează a fi eliminate controalele la vămile din aeroporturi.
Elveţia nu este membră UE însă, în 2005, s-a pronunţat printr-un referendum în favoarea aderării la Spaţiul Schengen. Totuşi, având în vedere că Elveţia este foarte restrictivă în privinţa importurilor de produse agricole, mărfurile vor trebui declarate la frontiere.
Aderarea Elveţiei la Schengen ar putea fi însă afectată de referendumul referitor la libera circulaţie a cetăţenilor români şi bulgari, inclusiv la accesul acestora pe piaţa muncii.
Bruxelles-ul avertizează că, în cazul în care elveţienii se vor pronunţa "împotrivă", va fi necesară "întreruperea prezenţei Elveţiei în Schengen" deoarece aceasta ar fi "o problemă majoră".
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Elvetia spatiul Schengen
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close