Antena 3 CNN Externe Rusia: Noua doctrină, semnal pentru NATO că trebuie să se schimbe

Rusia: Noua doctrină, semnal pentru NATO că trebuie să se schimbe

Rusia: Noua doctrină, semnal pentru NATO că trebuie să se schimbe
Sursa foto: rusia nato
12 Feb 2010   •   08:26

NATO ar trebui să privească noua doctrină militară a Rusiei ca un semnal că alianţa are nevoie de a-şi schimba atitudinea dacă doreşte relaţii mai bune cu Moscova, aprecia şeful comisiei de politică externă a parlamentului rus.
De la prăbuşirea Pactului de la Varşovia, NATO s-a extins de la 12 la 28 de membri, absorbind majoritatea aliaţilor Moscovei din timpul Războiului Rece din Europa de Est şi unele foste republici sovietice, aminteşte RIA Novosti.



"Partenerii noştri au avut ocazia în timpul discuţiilor să vadă semnalul, când liderii ruşi au inclus extinderea NATO pe lista ameninţărilor la adresa Rusiei. Aceasta nu este doar părerea unui expert," sublinia Konstantin Kosaciov, după o întâlnire la Moscova cu experţi ai ambelor părţi ce au inclus şi analişti NATO.
"Aşa vede poporul nostru acest proces. Este o preocupare serioasă ce afectează cooperarea deplină dintre Rusia şi NATO," declara acesta jurnaliştilor.

Săptămâna trecut, preşedintele rus Dmitri Medvedev a aprobat noua doctrină militară ce include folosirea armelor nucleare şi apreciază extinderea spre Est a NATO şi scutul american antirachetă ca ameninţări naţionale.
"Dacă NATO este cu adevărat interesată de stabilirea unui parteneriat cu Rusia, ar trebui să ţină cont de aceste preocupări," sublinia Kosaciov.
El a mai declarat că discuţiile dintre reprezentanţii ruşi şi NATO nu au reuşit să elimine toate diferenţele, dar a adăugat că el speră ca discuţiile să continue la Washington în această lună.

Anders Fogh Rasmussen a preluat conducerea blocului militar annul trecut, cu promisiunea de a îmbunătăţi relaţiile cu Moscova, care au fost îngheţate după războiul cu Georgia din 2008.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: NATO alianta militara
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close