Antena 3 CNN Externe Rusia, precaută privind cooperarea în apărarea antirachetă cu Occidentul

Rusia, precaută privind cooperarea în apărarea antirachetă cu Occidentul

Rusia, precaută privind cooperarea în apărarea antirachetă cu Occidentul
Sursa foto: dmitri rogozin
12 Mar 2010   •   01:49

Trimisul special al Rusiei la NATO şi-a exprimat optimismul precaut în legătură cu noua abordare SUA la scutul antirachetă european, ce ar putea folosi un radar rusesc ca parte a sistemului integrat.
Anterior, amiralul James G. Stavridis, comandantul NATO pentru Europa şi comandant al Comenzii Europene a SUA, arăta în Senatul american că sprijină idea unui parteneriat cu Rusia, ca modalitate de a creşte securitatea contra ameninţării cu rachete.


"Putem doar să salutăm declaraţia amiralului Stavridis, dar rămâne întrebarea- al cărui deget va fi pe butonul rachetei? Cine va avea cuvântul final în privinţa folosirii sistemului de apărare antirachetă?", întreba Dmitru Rogozin în cadrul unui interviu publicat de ziarul Izvestia .
"Cred că americanii, dintr-o serie de motive, nu vor permite nimănui să atingă acest buton. Iar aceasta lasă mult loc pentru gândit" .
Rogozin aprecia că Stavridis cel mai probabil dorea să înlăture preocupările Rusiei legate de garanţiile de securitate în noua fază a abordării apărării antirachetă europene, ce ar putea implica Polonia, Cehia, România şi Bulgaria.

Moscova a oferit a anterior să se folosească staţia radar Gabala din Azerbaifjan şi staţia Armavir din teritoriul Krasnodar, ca alternative la planurile americane pentru Europa Centrală, dar Washington a fost reticent.

Diplomatul rus arăta că detaliile noului plan american sunt prea puţine pentru a face o evaluare completă a beneficiilor a cooperării apărării antirachetă cu Rusia.


"Încercăm să legăm dezvoltarea apărărilor antirachetă cu reducerea armelor ofensive strategice şi dacă vedem un răspuns adecvat la preocupările noaste, vom face paşi mai hotărâţi spre posibilitatea de cooperare la apărarea antirachetă," sublinia Rogozin .


"În plus, aşteptăm ca SUA să adopte o nouă doctrină nucleară, care trebuie să clarifice toate aspectele în cauză. De aceea, totate negocierile importante privind scutul sunt pe viitor" .

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dmitri Rogozin arsenal nuclear
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close