Antena 3 CNN Politică Onofrei: Punem chestorul să-l scoată pe Geoană din sală. O să ajungem ca în Taiwan

Onofrei: Punem chestorul să-l scoată pe Geoană din sală. O să ajungem ca în Taiwan

Onofrei: Punem chestorul să-l scoată pe Geoană din sală. O să ajungem ca în Taiwan
Sursa foto: Orest Onofrei
16 Mar 2010   •   12:24

Dacă preşedintele Senatului, Mircea Geoană va refuza în continuare să pună pe ordinea de zi a plenului cererea de revocare a sa din funcţie, atunci este posibil ca senatorii PDL să i se ceară chestorului să-l scoată din sală, a declarat marţi, secretarul acestei camere legislative, democrat-liberalul Orest Onofrei. El a arătat că astăzi parlamentarii PDL vor încerca din nou să introducă pe ordinea de zi a Biroului Permanent şi a plenului cererea de revocare a şefului Senatului.
"Astăzi, conform Regulamentului şi procedurilor, noi încercăm să punem pe ordinea de zi (cererea de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană - n.r.) şi Biroul permanent să aprobe. Dacă nu, solicităm în plen acelaşi lucru pe care l-am făcut şi săptămâna trecută. Eu sper că până la urmă preşedintele Senatului nu poate să blocheze la infinit activitatea Senatului", a susţinut Onofrei la Realitatea FM.

Întrebat ce va face PDL dacă Mircea Geoană va refuza în continuare să pună pe ordinea de zi a plenului cererea de revocare a sa din funcţie, Orest Onofrei a afirmat că "până la urmă o să ajungem, conform Regulamentului, să punem chestorul să-l scoată afară din sală, dacă altă soluţie nu există?.

?Conform Regulamentului, atunci când se discută revocarea proprie din funcţie, nu conduci tu şedinţele. Iar Mircea Geoană, prin fiecare luare de poziţie calcă o literă din Regulament. (...) Dacă nu vrea să iasă, ajungem ca în Taiwan" a avertizat senatorul PDL.

Lupta politică vizând suspendarea social-democratului Mircea Geoană de la şefia Senatului va putea fi reluată astăzi în şedinţa Biroului Permanent al acestei Camere, în condiţiile în care, săptămâna trecută, demersul iniţiat de PDL s-a lovit de refuzul lui Geoană de a introduce pe ordinea de zi acest demers.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close