20 de ani de la Revoluţie. 18 decembrie 1989: La Timişoara este decretată legea marţială (VIDEO)
Acum 20 de ani, pe 18 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu pleca în Iran, nu înainte de a se întâlni la reşedinţa sa din cartierul Primăverii cu şefii Securităţii, Armatei şi Ministerului de Interne.
La Timişoara era decretată legea marţială, care interzicea orice adunare publică. Totuşi, mai mulţi tineri s-au adunat în faţa Catedralei, iar forţele de ordine au deschis focul.
Astăzi, la Timişoara au continuat manifestările de comemorare.
Firul evenimentelor din 18 decembrie 1989
Primele ordine, Ceauşescu le-a dat la 8 dimineaţa, când l-a chemat la reşedinţa din Primăverii pe şeful Direcţiei a Cincea a Securităţii, generalul Neagoe. N-a fost singurul. Rând pe rând şi-au făcut apariţia Vasile Milea, Tudor Postelnicu, dar şi generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii.
Instrucţiunile sunt clare: în cazul Timişoarei, se aplică aceeaşi tactică precum în cazul unui disident - izolarea completă şi represiunea totală.
Odată ordinele date, Ceauşescu pleacă. La ora 9.30, aeronava prezidenţială decolează spre Teheran. Puţini ştiu că atunci, pentru prima dată deasupra României şi a Mării Negre, aeronava a fost escortată de patru avioane de vânătoare.
În tot acest timp, la Timişoara teroarea se extinde, centrul este ocupat de soldaţi înarmaţi până în dinţi, iar Partidul punea la cale o contramanifestaţie, menită să condamne "huliganii" şi "vandalii", aşa cum erau numiţi timişorenii.
Până să înceapă contramanifestaţia, au început, însă, demonstraţiile. Sfidând legea marţială instituită în oraş, un grup de tineri a înaintat spre Catedrală, cântând "Deşteaptă-te Române!" şi fluturând tricolorul cu stema comunistă decupată. Nu toţi tinerii din acel grup mai trăiesc astăzi. Curajul lor nebun a fost răsplătit exact aşa cum se aşteptau - cu gloanţe. Câţiva au murit atunci, mulţi au fost răniţi şi doar câţiva au reuşit să scape.
18 decembrie este ziua în care Timişoara devine principalul subiect al presei din Europa. Înregistrările de la Europa Liberă depun mărturie. Pentru prima dată, lumea liberă, dar şi românii captivi în ţara lor aud sunetele Revoluţiei - strigătele şi scandările mulţimii, dar şi sunetul sinistru şi sacadat al armelor automate.
Mulţi îşi mai aduc aminte de celebrele vorbe ale lui Constantin Neculai Munteanu: "E un început în tot sfârşitul".
Antena 3
- ACCIDENT TERIBIL 220KM/ORA
- Doi tineri au murit după ce au intrat cu moto...
- DN15: Un crater de 2 m a restricţionat trafic...
- Razie în târgul Vitan
- Aseară a avut loc echinocţiul de primăvară...
- Australia sub şocul ciclonului Ului
- Travestitul care face ca un cal
- Dadaca violenta filmata cand batea un copil d...
- Replici de "agăţăciune" cu Fernando...
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria Romania
- Părinţii vor plăti pentru absenţele copiilor. Cu amendă sau muncă în folosul comunităţii (VIDEO) 1661 vizualizări
- Bărbaţii stau cu părinţii până la 30 de ani - studiu european (VIDEO) 788 vizualizări
- Ciobanii români vând miei pe internet (VIDEO) 555 vizualizări
- Zece persoane reţinute în cazul bărbatului bătut şi abandonat în faţa Spitalului Universitar 528 vizualizări
- Ambulanţă în misiune, urmărită de câţiva tineri grăbiţi (VIDEO) 464 vizualizări


















Comentarii