Antena 3 CNN Actualitate Femeia care a ucis o studentă pe trecerea de pietoni va fi trimisă în judecată

Femeia care a ucis o studentă pe trecerea de pietoni va fi trimisă în judecată

Femeia care a ucis o studentă pe trecerea de pietoni va fi trimisă în judecată
19 Noi 2008   •   19:10

Femeia care a ucis o studentă pe Kiseleff şi a rămas să se uite împreună cu poliţiştii la agonia fetei va fi până la urmă trimisă în judecată. Sunt şapte luni de la accidentul care a lasat în urmă nu doar un mort, ci şi imagini ale indiferenţei duse la limită. Expertiza tehnică din acest dosar, care stabileşte împrejurările în care s-a petrecut accidentul, a fost finalizată.
Ea arată că Anamaria Straus este vinovată de moartea tinerei de doar 20 de ani care traversa regulamentar şoseaua. Femeia nu i-a acordat prioritate şi a izbit-o în plin la 60 de kilometri la oră. Tânăra a fost aruncată aproape 20 de metri în aer şi şi-a găsit sfârşitul din cauza impactului cu solul. Dacă la început declara în faţa anchetatorilor că nu au ţinut frânele la maşină, acum, pusă în faţa unor dovezi indubitabile, femeia de afaceri a recunoscut totul, susţinând că nu a văzut-o.
Imaginile susprinse pe 28 martie de către o echipă a Antenei 1 care se întorcea de la o altă filmare au oripilat o ţară întreagă. Povestea o ştie acum toată lumea. Tatiana Duplei, o tânără studentă din republica Moldova a fost spulberată pe trecerea de pietoni din dreptul Muzeului Satului de o limuzină de lux condusă de o femeie.
Grav rănită, tânăra a zăcut pe caldarâm minute bune chiar sub ochii poliţiştilor care aveau altă treabă, se străduiau să facă loc unei coloane oficiale. Ambulanţa şi echipajul SMURD au ajuns prea târziu atunci, tânăra a murit în drum spre spital.
A rămas în urma ei durere, dar şi numeroase întrebări. Poliţiştii spun că au acţionat cum trebuie şi că ancheta a fost făcută ca la carte. Dosarul a ajuns la Parchetul general însă târziu pentru că, potrivit unor surse judiciare, poliţiştii nu au făcut nimic în el timp de câteva luni.

Observator

×
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close