Antena 3 CNN Actualitate "Salarii nesimţite" la Ministerul Agriculturii. Şeful Direcţiei de Pescuit, 9000 de lei pe lună

"Salarii nesimţite" la Ministerul Agriculturii. Şeful Direcţiei de Pescuit, 9000 de lei pe lună

"Salarii nesimţite" la Ministerul Agriculturii. Şeful Direcţiei de Pescuit, 9000 de lei pe lună
Sursa foto: agricultura
22 Mar 2010   •   08:44

Salarii mai mari decât ale ministrului şi spor de condiţii ?vătămătoare?. Salarii de-a dreptul nesimţite, ar spune probabil premierul Emil Boc. Se întâmplă în Ministerul Agriculturii, unde şeful Direcţiei de Pescuit are aproape 9.000 de lei, în vreme ce ministrul încasează cu vreo 1.400 de lei mai puţin.
Şi asta într-o perioadă în care profesorii şi funcţionarii ies în stradă, pentru că primesc bani mai puţini, uneori chiar cu 40%.

Toate sporurile acordate angajaţilor de la Ministerul Agriculturii, anul trecut, au fost incluse în salariul de bază. În luna februarie, nimeni nu a pierdut nimic, o dată cu aplicarea Legii de salarizare unice. Cu toate că premierul cerea ca nimeni să nu aibă salariul mai mare decît al ministrului, există directori sau adjuncţi care la sfârşit de lună pleacă acasă cu bani mai mulţi.

Spre exemplu, adjunctul Direcţiei de Pescuit este remunerat lunar cu aproape 9.000 de lei. La fel şi directorul Direcţiei de Buget şi Fonduri europene, în vreme ce ministrul Mihai Dumitru primeşte lunar 7,700 de lei, iar fiecare dintre cei trei secretarii de stat câte 6.700 lei.


SALARII MAI MARI DECÂT ALE MINISTRULUI
Director adjunct Direcţia pentru Pescuit - 8,978 lei/lună
Director Direcţia Buget Fonduri UE - 8.978 lei/lună >
Ministrul Agriculturii - 7,643 lei/lună
Secretar de stat - 6,691 lei/lună

Salarii mari şi la direcţiile care se ocupă cu fondurile europene, unde directorii câştigă, în medie, peste 7.000 de lei pe lună.

Director Direcţia Dezvoltare Rurală - 7,482 lei/lună
Director Direcţia Generală de Afaceri Europene - 7,268 lei/lună
Director Afaceri Europene şi Programe Finanţare UE - 7,025 lei/ lună
Director Agenţia de Plăţi - 6,965 lei/lună

La Ministerul Agriculturii pare că se pune mare preţ pe recrutarea de personal şi formarea profesională. Aceasta judecând după salariile celor doi directori de la Resurse Umane şi Formare Profesională, care concurează leafa ministrului şi le depăşesc pe cele ale secretarilor de stat. Primul câştigă 7,500 de lei pe lună, iar cel de-al doilea puţin peste 7.000 de lei.

Director Direcţia Management Resurse Umane 7,482 lei/lună
Director Direcţia Asistenţă Tehnică şi Formare Profesională 7.183 lei/lună
Asistent al Ministrului, grd. 3 - 6,943 lei/ lună

Demn de invidiat este şi asistentul ministrului care câştigă chiar mai mult decât un secretar de stat - respectiv 6,943 de lei lunar.

Absolut toţi cei aproximativ 500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii primesc un spor de condiţii vătămătoare care variază, în procente, de la 8 la 30% din salariul de bază. Salariile se rotunjesc astfel cu câteva milioane bune. Singurii care nu beneficiază de acesta sunt ministrul şi cei 3 secretari de stat. Sporul de condiţii vătămătoare este aşa numitul spor de calculator, care a fost menţinut şi prin Legea salarizării unice.



Antena 3




×
Subiecte în articol: salarii Ministerul Agriculturii
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close