Antena 3 CNN Actualitate 1,5 miliarde de lei - valoarea contractelor cu finanțare europeană derulate în județul Brașov

1,5 miliarde de lei - valoarea contractelor cu finanțare europeană derulate în județul Brașov

1,5 miliarde de lei - valoarea contractelor cu finanțare europeană derulate în județul Brașov
31 Aug 2019   •   12:44

Brașovul se află în topul 10 al județelor din România atunci când vine vorba de accesarea fondurilor europene, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Zărnești, la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului, în compania presei naționale și locale.

"În judeţul Braşov, la ora actuală avem contracte cu finanţare europeană în valoare de circa 1,5 miliarde de lei. Avem 163 de proiecte publice şi private aflate în derulare care vizează diverse domenii de activitate. Acestea se derulează cam în tot judeţul Braşov, care are 51 de localităţi, un judeţ preponderent urban, dar important este că şi în comunităţile mari și în cele mici banii europeni se duc spre diverse tipuri de investiţii. În Programul Operațional Infractuctură Mare, avem patru proiecte, cu o valoare de totală de 434 de milioane de lei. Apoi, Programul Operaţional Regional unde finanţăm şi infrastructură publică, dar şi companii şi zona de dezvoltare a afacerilor, şi servicii sociale - avem 128 de proiecte, cu o valoare totală de 893 de milioane de lei. Vedem Programul Operaţional Capital Uman - un program prin care finanţăm în judeţul Braşov 15 proiecte care au titularul sau liderul de proiect cu sediul în judeţul Braşov şi aici se finanţează de la activităţi de formare, calificare până la structuri ale economiei sociale, furnizarea de servicii sociale, măsuri pentru sprijinirea şomerilor, măsuri pentru intervenţia comunităţii afectate de diverse probleme, cum ar fi sărăcia sau depopularea. Avem de asemeneanouă proiecte din judeţul Braşov care sunt finanţate prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), în valoare de 58 de milioane de lei și în zona de capacitate administrativă, unde primăriile își dezvolta capacitatea lor de a furniza servicii de calitate cetățenilor avem șapte proiecte în valoare de aproape 10 milioane de lei" , a declarat Roxana Mînzatu. 

În top 10 proiecte cu bani europeni în actualul exercițiu financiar, pe primul lor se află cu 200 de milioane de lei se află un tronson din autostrada Comarnic-Brașov, un tronson de 6.3 km, se lucrează intens la el din luna iulie, conectează Cristian de Râșnov. Beneficiar este CNAIR. "Al doilea proiect ca valoare este o investiție a Consiliului Județean Brașov în parteneriat cu mai multe comune, o investiție care va moderniza un traseu care merge în paralel cu Munții Făgăraș. Aceasta va fi o alternativă la DN1, mergând către SIbiu, un drum foarte frumos ca peisaje și care traversează satele din Țara Făgărașului. Proiectul va intra în șantier foarte curând și va însemna foarte mult pentru turismul din zonă. După cum se vede, în top 10 se află un singur beneficiar privat de fonduri europene, asta ne arată că în imaginea de ansamblu a fondurilor europene pe care România trebuie să le atragă pentru dezvoltare, rolul cel mai important și greutatea cade tot pe autoritățile locale. Deși companiile private sunt extrem de interesate, bugetele cele mai mari ca valoare sunt tot la marile entități publice. Este o imagine relevantă pentru România", a precizat Mînzatu. 

Topul 5 al valorii proiectelor contractate pentru finanțare este compus din județul Ilfov, București, Constanța, Cluj și Dolj. 

CItește și Ministerul Fondurilor Europene anunță aprobarea finanțării pentru construirea podului suspendat de la Brăila. Ministrul Roxana Mînzatu: "Sperăm să continuăm cu investiții cu fonduri europene de acest tip". VIDEO

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close