Antena 3 Actualitate Ministerul Fondurilor Europene anunță aprobarea finanțării pentru construirea podului suspendat de la Brăila. Ministrul Roxana Mînzatu: "Sperăm să continuăm cu investiții cu fonduri europene de acest tip". VIDEO

Ministerul Fondurilor Europene anunță aprobarea finanțării pentru construirea podului suspendat de la Brăila. Ministrul Roxana Mînzatu: "Sperăm să continuăm cu investiții cu fonduri europene de acest tip". VIDEO

30 Aug 2019   •   22:10
Ministerul Fondurilor Europene anunță aprobarea finanțării pentru construirea podului suspendat de la Brăila. Ministrul Roxana Mînzatu: "Sperăm să continuăm cu investiții cu fonduri europene de acest tip". VIDEO

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat, vineri seară, în direct la Antena 3, că a fost aprobată finanțarea europeană pentru construirea podului suspendat de la Brăila.

În același timp, au fost aprobate și finanțările pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj. Cele două proiecte vor fi finanțate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020). Podul de la Brăila va permite dezvoltarea economică în Dobrogea și îmbunătățirea condițiilor de trafic către Bulgaria și Turcia, fără să perturbe habitatul Deltei Dunării. Podul va ajuta la reducerea timpului de călătorie și a costurilor de funcționare ale vehiculelor, diminuand in acelasi timp, poluarea, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE), pe contul de Instagram al instituției. 

Proiectul prevede: - construirea propriu-zisă a podului peste Dunăre, cu o lungime de 2 km; - 16,9 km drum nou între Brăila și Jijila; - 4,3 km drum de legătură spre Măcin; - 2 viaducte de acces; - 12 poduri noi; - 23 structuri; - 1 nod rutier; - 7 intersecții; - 1 centrul de întreținere și coordonare; - o stație de montare; - un pasaj nou.

"Este cel mai mare proiect finanțat din fondurile europene pe componenta aceasta de infrastructură din această parte a țării. Sperăm să continuăm cu investiții cu fonduri europene de acest tip. Vorbim de 24 de km de drum, dintre care podul efectiv are 2 km. Este un pod care are o componentă importantă și economică, pentru fluidizarea traficului de mărfuri", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la "Exces de putere", de la Antena 3.

Potrivit ministrului, termenul de finalizare al podului care va lega Brăila de Tulcea este ianuarie 2022. Valoarea proiectului depășește 2.5 miliarde lei. 

În același timp, proiectul de apă și apă uzată va deservi peste 750.000 locuitori din județele Cluj și Sălaj și va ajuta semnificativ la extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic. Valoarea proiectului este de peste 421 milioane lei.

Ambele proiecte reprezintă valoric cele mai semnificative investiții din Dobrogea, respectiv Cluj, pe componenta lor. 

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close