Antena 3 CNN Actualitate 135 de cazuri de rubeolă, înregistrate în Suceava, majoritatea în colegii şi licee

135 de cazuri de rubeolă, înregistrate în Suceava, majoritatea în colegii şi licee

135 de cazuri de rubeolă, înregistrate în Suceava, majoritatea în colegii şi licee
13 Mar 2012   •   19:01

Un număr de 135 de cazuri de rubeolă s-au înregistrat în judeţul Suceava, majoritatea în colegii şi licee din judeţ, cele mai multe din Fălticeni, informează Mediafax.

"Majoritatea pacienţilor, 88, provin din zona Fălticeni, urmată de Suceava cu 28 de cazuri, Rădăuţi cu nouă cazuri, Câmpulung Moldovenesc cu opt şi Vatra Dornei cu două cazuri", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu.
   
El a arătat că majoritatea cazurilor sunt înregistrate în rândul elevilor de liceu.
   
Astfel, în Fălticeni, au fost înregistrate 36 de cazuri la Colegiul "Mihai Băcescu", alte 25 la Colegiul Agricol, şase cazuri la Colegiul Naţional "Nicu Gane", alte 20 de cazuri la Grupul Şcolar din oraşul Liteni, iar în Suceava, cele mai multe cazuri, cinci, au fost înregistrate la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare".
   
"DSP Suceava supraveghează aceste cazuri prin reţeaua medicilor şcolari şi recomandă unităţilor unde sunt multe cazuri să evite organizarea de serbări şi de acţiuni colective", a spus Popescu.
   
El a menţionat că cel mai vârstnic pacient diagnosticat cu rubeolă are 26 de ani.
   
Din cele 135 de cazuri diagnosticate, 39 au fost confirmate şi prin analize de laborator, a precizat Popescu.
  

×
Subiecte în articol: rubeola şcoli licee pacient boala liceu
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close