Antena 3 CNN Actualitate A fost potop la Craiova. Aproximativ 20 de străzi au fost inundate

A fost potop la Craiova. Aproximativ 20 de străzi au fost inundate

A fost potop la Craiova. Aproximativ 20 de străzi au fost inundate
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    16 Iul 2013   •   19:38

La Craiova, o ploaie torenţială a inundat străzile iar apa a intrat şi în casele oamenilor. Vântul puternic a culcat la pământ mai mulţi copaci şi a aruncat pe drum crengile rupte.

Mai grav este că şi spitalul de urgenţă din oraş s-a inundat. Asistentele şi personalul spitalului de urgenţă din Craiova abia au făcut faţă situaţiei. Au fost nevoiţi să evacueze apa din saloane şi de pe holuri printre zecile de pacienţi internaţi.

Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă a intervenit cu patru autospeciale, ca să scoată apa de pe străzi şi din curţile oamenilor.

În total, aproximativ 20 de străzi au fost inundate.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close