Antena 3 CNN Actualitate A murit John Goodenough, laureat Nobel şi pionier al bateriilor lithium-ion

A murit John Goodenough, laureat Nobel şi pionier al bateriilor lithium-ion

John Goodenough, laureat al premiului Nobel care a desfăşurat o activitate de pionierat în dezvoltarea bateriilor lithium-ion, a murit duminică la vârsta de 100 de ani.

A murit John Goodenough, laureat Nobel şi pionier al bateriilor lithium-ion
Sursa foto: news.uchicago.edu
de Claudia Popovici    |    26 Iun 2023   •   20:23

Omul de ştiinţă american John Goodenough "a fost un lider la vârful cercetării ştiinţifice în numeroasele decenii ale carierei sale", a declarat Jay Hartzell, preşedintele Universităţii statului Texas, de la Austin, unde Goodenough a predat timp de 37 de ani.

John Goodenough avea vârsta de 97 de ani când a primit Premiul Nobel pentru Chimie (2019), alături de britanicul Stanley Whittingham şi de japonezul Akira Yoshino, pentru cercetările desfăşurate în domeniul bateriilor lithium-ion. El devenea astfel cel mai în vârstă laureat al prestigiosului premiu, notează Reuters, citat de Agerpres.ro

"Acest tip de baterii reîncărcabile se află la baza electronicelor wireless, aşa cum sunt telefoanele mobile şi laptopurile", remarca Academia Regală Suedeză în comunicatul care însoţea decernarea premiului Nobel pentru Chimie din 2019.

În ultimii ani John Goodenough şi echipa sa de cercetători au explorat noi direcţii în domeniul stocării energiei, printre care o baterie din "sticlă" cu electrolit în stare solidă şi litiu sau electrozi de sodiu metalic.

De asemenea, Goodenough a fost printre primii care au dezvoltat catozi din fosfat de litiu-fier (LFP) ca o alternativă la catozii bazaţi pe nichel şi cobalt.

John Goodenough s-a născut la 25 iulie 1922 la Jena, Germania, din părinţi americani. După ce a absolvit matematica la Universitatea Yale, Goodenough a obţinut un master şi titlul de doctor în fizică la Universitatea din Chicago. El a devenit mai întâi cercetător şi apoi s-a impus ca lider de echipă la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi apoi a condus laboratorulde chimie anorganică al Universităţii Oxford.

×
Subiecte în articol: a murit Premiul Nobel
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close