Antena 3 CNN Actualitate Accidentul în care a murit Florin, românul care a condus din Franţa până în România de dorul părinţilor, a fost filmat de o cameră de supraveghere

Accidentul în care a murit Florin, românul care a condus din Franţa până în România de dorul părinţilor, a fost filmat de o cameră de supraveghere

Accidentul în care a murit Florin, tânărul român care a condus din Franţa până în România de dorul părinţilor, a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Accidentul în care a murit Florin, românul care a condus din Franţa până în România de dorul părinţilor, a fost filmat de o cameră de supraveghere
Sursa foto: Facebook | Cameră supraveghere | ISU Argeş
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Sep 2022   •   11:05

Florin Bîrleanu, un tânăr în vârstă de 26 de ani, a murit într-un teribil accident rutier în comuna Căldăraru din Argeş, după ce a condus tocmai din Franţa pentru a-şi vedea părinţii.

Tragedia s-a produs în noaptea de 16 spre 17 septembrie 2022, atunci când Florin avea numai câţiva kilometri să ajungă acasă.

La un moment dat, el a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a lovit violent de un copac de pe marginea drumului şi s-a răsturnat.

Momentul cumplitului accident a fost surprins de o cameră de supraveghere montată în zonă. Pe imagini se vede cum maşina se răstoarnă de mai multe ori.

Pentru că, cel mai probabil, nu purta centura de siguranţă, Florin a fost aruncat din maşină şi nu a avut nicio şansă de supravieţuire.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pe şosea se aflau mai multe crengi căzute, iar şoferul a încercat să le evite şi aşa s-a întâmplat nenorocirea.

×
Subiecte în articol: accident Argeş Căldăraru
Parteneri
ANAT propune taxe noi pentru turiști
x close