Antena 3 CNN Actualitate Accident grav pe DN 5, după ce un şofer a virat pe linia continuă. Sunt mai multe victime, printre care și o femeie însărcinată

Accident grav pe DN 5, după ce un şofer a virat pe linia continuă. Sunt mai multe victime, printre care și o femeie însărcinată

Accident grav pe DN 5, după ce un şofer a virat pe linia continuă. Sunt mai multe victime, printre care și o femeie însărcinată
05 Mai 2019   •   22:56

Patru persoane, printre care şi o femeie însărcinată, au fost victimele unui accident rutier produs duminică seara pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, în dreptul localităţii Uzunu, după ce un şofer în vârstă de 32 de ani a efectuat un viraj pentru a intra într-o benzinărie pe linie continuă şi a acroşat un alt autoturism.

"Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Bucureşti care se deplasa pe DN 5 în direcţia Bucureşti- Giurgiu, în localitatea Uzunu a efectuat un viraj pentru a intra într-o benzinărie, pe linie continuă, moment în care a acroşat un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani, tot din Bucureşti. În urma accidentului au rezultat patru victime, şoferul de 32 de ani, încarcerat, o femeie însărcinată care se afla în maşină cu acesta, şoferul din cealaltă maşină şi un pasager de sex feminin care se afla în cea de-a doua maşină", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă.

Toţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar trei dintre aceştia, respectiv bărbatul de 32 de ani, femeia însărcinată şi femeia din celălalt autoturism au fost transportaţi la spitale din Bucureşti.

Pentru descarcerare au intervenit "lucrătorii ISU de la Punctul de lucru Călugăreni, iar primul ajutor a fost dat de un angajat al ISU Giurgiu care se afla în timpul liber, trecea prin zonă şi s-a oprit să ajute când a observat producerea accidentului".

Potrivit echipajelor de poliţie rutieră sosite la faţa locului, "niciunul dintre şoferi nu se afla sub influenţa alcoolului".

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident sofer victime Giurgiu
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close