
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a pierdut controlul schiurilor, pe o pârtie din Predeal, a fost proiectat 10-12 metri în pădure și s-a izbit de un copac. Schiorul de 35 de ani a fost intubat de urgență și a fost transferat cu un elicopter SMURD la spital, a anunțat Salvamont.
Cel mai probabil, spune Salvamont, bărbatul a pierdut controlul asupra schiurilor din cauza vitezei.
„Persoană căzută în râpă, posibil inconştientă – zona pârtiei Clăbucet. Se deplasează elicopterul SMURD Braşov şi un echipaj de la Salvamont”, a transmis inițial ISU Braşov.
Sursa citată a precizat apoi că victima a suferit multiple traumatisme, a fost intubată şi transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean Braşov.
Salvamontiștii le atrag atenția schiorilor că este important să respecte regulile de siguranță pe pârtie.
„Accidentul evidenţiază importanţa respectării regulilor de siguranţă pe pârtie, adaptării vitezei la condiţiile meteorologice şi de vizibilitate, alegerii corecte a dificultăţii pârtiilor în funcţie de experienţă şi pregătirea fizică, precum şi necesitatea purtării echipamentului de protecţie”, a transmis directorul Serviciului Salvamont Braşov, Sebastian Marinescu.