Antena 3 CNN Actualitate Agent al Poliţiei din Timişoara, agresat de un taximetrist care a refuzat să se legitimeze (VIDEO)

Agent al Poliţiei din Timişoara, agresat de un taximetrist care a refuzat să se legitimeze (VIDEO)

Agent al Poliţiei din Timişoara, agresat de un taximetrist care a refuzat să se legitimeze (VIDEO)
18 Noi 2009   •   10:56

Un agent al Poliţiei Transporturi de la Aeroportul Internaţional Timişoara a fost lovit marţi seară de un taximetrist căruia îi ceruse să se legitimeze deoarece bănuia că practică ilegal taximetria, transmite Mediafax. Agentul a fost lovit cu uşa maşinii şi a ajuns la spital cu răni în zona umărului.

Mircea Ioan, poliţistul în vârstă de 24 de ani, a declarat că îi ceruse şoferului actele care să justifice practicarea taximetriei.



"Aveam informaţii că este o persoană care practică taximetria fără a avea documentele necesare. Am mers la şoferul de taxi şi am încercat să-l opresc. Când a văzut că sunt lângă el, a pornit maşina, a deschis uşa de la maşină şi m-a lovit, am căzut, iar taximetristul, grăbit, a mai lovit alte două maşini şi la barieră a lovit un al treilea autoturism. Acolo, ajutat de alte persoane, am reuşit să-l imobilizăm", a precizat Mircea Ioan.

Agentul a suferit o luxaţie în zona umărului însă nu a fost internat în spital. Taximetristul este acuzat de distrugere, vătămare corporală şi ultraj, fiindu-i întocmit dosar penal de cercetare, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Transporturi, Dan Peteri, citat de Mediafax.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: politist agresat taximetrist
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close