Antena 3 CNN Actualitate Deţinuţi păziţi de contabile şi secretare în timpul protestului poliţiştilor din penitenciare

Deţinuţi păziţi de contabile şi secretare în timpul protestului poliţiştilor din penitenciare

Supărați că sunt obligați să acopere zeci de locuri vacante, paznicii mai multor penitenciare din țară au ieșit în stradă.

de Laura Dinu    |    07 Sep 2023   •   08:42

Oamenii avertizează că, atâta timp cât nu sunt plătiți pentru orele suplimentare, nu vor mai face muncă în folosul patriei. 

În acest moment, din cauza protestelor, deținuții au ajuns să fie păziți de secretare și de contabile. 

La Codlea peste 50 de polițiști de penitenciare au ieșit în fața unității pentru a-și striga nemulțumirile. 

”Protestăm încă din data de 28 august, după ce în 31 august am avut unul asemănător, fiind de avertisment. Deși am avut întâlniri în această perioadă, și la Administrația Națională a Penitenciarelor, și la Ministerul Justiției, nu s-a întâmplat nimic”, spune Alexandru Gherghina, lider sindicat Penitenciarul Codlea. 

De altfel, angajații spun că sunt epuizați de numărul de ore suplimentare. 

”Am protestat pentru aplicarea unitară a legii salarizării, pentru reîntregirea normei de hrană pe care sistemul nostru de Apărare Națională nu a pus-o în aplicare de atâta timp și pentru normele de echipare care sunt la o valoare... la jumătatea ei. 

Principalele motive de protest în fața instituției ale agenților din sistemul penitenciar sunt aplicarea legii salarizării în mod egal, plata orele suplimentare și deficitului de personal”, spun protestatarii. 

Proteste au fost și la penitenciarul din Deva. Pe lângă orele suplimentare neplătite un alt motiv al nemulțumirilor este și ordonanța austerității. 

”Se va ajunge la tăieri de posturi de conducere care nu au fost înființate de ieri, de azi, sunt de când lumea și pământul în armată. Deși suntem demilitarizați suntem totuși o instituție care face parte din siguranța națională. Nu vor mai fi plătite orele suplimentare, vor trebui să lucreze colegii, implicit eu, ca un fel de sclavie, nu se pot acoperi posturile”, spune Mugurel Staicu, Președinte Sindicatul Polițiștilor din Penitenciare – Filiala Deva. 

”Din cauza lipsei personalului și a orelor suplimentare, a concediilor restante, inclusiv din anii 2020-2021, am ajuns zilele trecute ca paza penitenciarului să se facă cu doamne de la secretariat, de la organizarea muncii”, susține și Nicolae Grosu, sindicat "Vulturul" Penitenciarul Deva. 

Şi în Târgu Jiu peste 50 de lucrători de Politie din penitenciar au ieșit in strada să protesteze. 

”Continuăm deoarece revendicările noastre din data de 28, acelea în care să ne fie aplicată legea salarizării, fiind singura structură din sectorul bugetar care la acest moment nu suntem plătiți conform legii, cerem ocuparea posturilor pentru că deficitul este foarte mare de personal în sistem”, susțin agenții. 

O alta măsură luata de paznicii penitenciarilor este decizia de a nu mai transporte deținuții la instanța. 

×
Subiecte în articol: agenţi penitenciar protest
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close