Antena 3 CNN Actualitate Agenţii... ciudate, plătite din bani publici

Agenţii... ciudate, plătite din bani publici

Agenţii... ciudate, plătite din bani publici
18 Aug 2009   •   13:31

Contribuabilul român susţine din buzunarul propriu instituţii ale statului a căror activitate nu spune nimic, nici prin nume, nici prin scopul declarat. Cele mai multe dintre acestea funcţionează în subordinea ministerelor.

În subordinea Ministerului Muncii, spre exemplu, funcţionează Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, cu 25 de angajaţi, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Activitatea agenţiei constă în organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie, sau înfiinţarea de centre de asistenţă destinate agresorilor.

Tot în subordinea Ministerului Muncii funcţionează agenţia care luptă pentru egalitatea între bărbaţi şi femei. Cu un număr de 67 de angajaţi, agenţia are ca scop introducerea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate domeniile societăţii româneşti.

În cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului funcţionează institutul care cercetează sportul. 58 de angajaţi se ocupă printre altele de monitorizarea dinamicii parametrilor de efort în antrenamentele de teren şi de laborator.

În subordinea Ministerului Agriculturii funcţionează Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor.
Potrivit site-ului instituţiei, domeniul de activitate al Institutului îl reprezintă examinarea tehnică a soiurilor pentru care se solicită înregistrarea.

Tot în subordinea Ministerului Agriculturii funcţionează şi Autoritatea Hipică Naţională. Cu un număr de 35 de angajaţi, Autoritatea se ocupă cu elaborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare pe rase şi stabilirea obligaţiilor şi responsabilităţilor persoanelor fizice şi juridice deţinătoare de cabaline de rasă.

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA FAMILIEI

- organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie
- înfiinţarea de centre de asistenţă destinate agresorilor
- finanţarea programelor specifice în domeniul consolidării familiei
- protecţia victimelor violenţei în familie

INSTITUTUL DE CERCETARE A SPORTULUI
- Monitorizarea şi analiza dinamicii parametrilor de efort în antrenamentele de teren şi de laborator
- Obiectivizarea parametrilor biomotrici în mişcări specifice
- Testarea capacităţii de control neuro-muscular şi a echilibrului
- Corectarea erorilor şi perfecţionarea tehnicii de execuţie
- Caracterizarea mecanismelor fiziologice ale motricităţii cu cele doua aspecte ale sale, fazic şi tonic
- Antrenament mental pentru antrenarea sistemului de reprezentări vizuale şi kinestezice

INSTITUTUL DE STAT PENTRU TESTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA SOIURILOR
- examinarea tehnică a soiurilor pentru care se solicită înregistrarea în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial al soiurilor

AUTORITATEA HIPICĂ NAŢIONALĂ
- elaborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare pe rase, în urma analizei sugestiilor din teritoriu şi a intereselor naţionale
- stabilirea obligaţiilor şi responsabilităţilor persoanelor fizice şi juridice deţinătoare de cabaline de rasă
- controlarea şi evaluarea hergheliilor şi asociaţiilor de crescători de cai de rasă din punct de vedere al existenţei evidenţelor genealogice şi zootehnice

Antena 3


×
Subiecte în articol: agentii ministere
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close