Antena 3 CNN › Actualitate › Antena 3 CNN, lider pe toate targeturile și peste toate posturile de știri la un loc. „Sinteza zilei”, cu până la 233% peste concurență

Antena 3 CNN, lider pe toate targeturile și peste toate posturile de știri la un loc. „Sinteza zilei”, cu până la 233% peste concurență

Andrei Paraschiv
4 minute de citit Publicat la 11:13 06 Oct 2026 Modificat la 11:13 06 Oct 2026
mihai gâdea
În intervalul 21:00–23:45, Antena 3 CNN a fost lider pe toate categoriile analizate Foto: Antena 3 CNN

În ziua desemnării noului premier, Antena 3 CNN a dominat audiențele televiziunilor de știri luni, 5 octombrie 2026, fiind numărul 1 pe toate targeturile analizate, atât pe întreaga zi, cât și în Prime Time. Pe publicul comercial 25–59, postul s-a distanțat categoric de principalii competitori, iar în mai multe intervale-cheie ale zilei a depășit, singur, audiența cumulată a tuturor celorlalte cinci televiziuni de știri analizate.

„Sinteza zilei”, cu Mihai Gâdea, a confirmat performanța serii: emisiunea a depășit primii doi competitori la un loc pe toate targeturile analizate pentru program, iar diferențele față de competitorii direcți au ajuns până la 233%.

Pe publicul activ, comercial 25–59 Urban, Antena 3 CNN a înregistrat 5,5% share pe întreaga zi, cu aproximativ 90% peste România TV, următorul clasat, și cu 150% peste Digi24.

Mai mult, Antena 3 CNN a depășit, singură, patru televiziuni de știri la un loc: Digi24, Realitatea Plus, B1 TV și Euronews: 5,5% față de 5,2% cumulat.

În Prime Time, Antena 3 CNN a avut 4,7% share, cu aproximativ 96% peste România TV și cu 176% peste Digi24. Postul a depășit inclusiv audiența cumulată a România TV, Digi24 și Euronews: 4,7% față de 4,4%.

Pe publicul comercial premium 25–59 Urban ABC: până la 161% peste următorii clasați

Pe publicul comercial 25–59 Urban ABC, Antena 3 CNN a obținut 7,2% share pe întreaga zi, cu 148% peste România TV și cu 157% peste Digi24.

Antena 3 CNN a depășit și aici, singură, patru televiziuni de știri la un loc: Digi24, Realitatea Plus, B1 TV și Euronews: 7,2% față de 6,5% cumulat.

În Prime Time, Antena 3 CNN a înregistrat 6,0% share, cu 161% peste România TV și cu 161% peste Digi24, următorii doi competitori.

„Sinteza zilei”, cu Mihai Gâdea, peste primii doi competitori la un loc

În intervalul 21:00–23:30, „Sinteza zilei” a dominat competiția televiziunilor de știri. Pe 25–59 Urban, Antena 3 CNN a înregistrat 4,6% share, cu 92% peste România TV și cu 188% peste Realitatea Plus. Emisiunea a avut o cotă de piață cu 15% mai mare decât primii doi competitori la un loc.

Pe publicul comercial 25–59 Urban ABC, „Sinteza zilei” a ajuns la 5,9% share, cu 181% peste Digi24 și cu 195% peste România TV. Față de primii doi competitori cumulat, avantajul a fost de 44% – 5,9% față de 4,1%.

Performanța s-a confirmat și pe publicurile premium AB. Pe publicurile premium 18+ Urban AB, „Sinteza zilei” a înregistrat 11,0% share, cu 86% peste România TV și 233% peste Digi24, depășind cu aproximativ 20% primii doi competitori la un loc.

Pe publicul premium cu studii superioare din mediul urban, emisiunea a avut 10,6% share, cu 89% peste România TV și 121% peste Digi24, depășind și aici audiența cumulată a primilor doi clasați.

Astfel, pe toate targeturile analizate pentru „Sinteza zilei”, Antena 3 CNN a depășit, singură, următoarele două televiziuni de știri clasate la un loc.

Antena 3 CNN, peste toate celelalte televiziuni de știri la un loc în intervalele-cheie

Performanța Antena 3 CNN s-a remarcat încă de dimineață: între 07:00 și 08:00, în intervalul știrilor prezentate de Loredana Ștefu, postul a depășit timp de o oră consecutiv audiența cumulată a tuturor celorlalte cinci televiziuni de știri analizate. Pe publicul comercial 25–59 Urban ABC, între 07:15 și 07:30, Antena 3 CNN a înregistrat 9,5% share, față de 5,2% pentru România TV, Digi24, Realitatea Plus, B1 TV și Euronews la un loc: un avantaj de aproximativ 83% față de întreaga concurență cumulată.

Un alt interval remarcabil s-a înregistrat după-amiaza. Între 15:30 și 17:15, timp de 1 oră și 45 de minute consecutiv, Antena 3 CNN a depășit pe publicul comercial 25–59 Urban ABC audiența cumulată a tuturor celorlalte cinci televiziuni de știri analizate.

Între 16:00 și 17:00, în timpul ediției speciale a știrilor prezentate și realizate de Sabrina Preda și Sergiu Cora, audiența Antena 3 CNN a crescut până la 14,5% share în intervalul 16:45–17:00, față de aproximativ 8,1% pentru celelalte cinci televiziuni de știri cumulat.

Antena 3 CNN a avut astfel, singură, o cotă de piață cu aproximativ 79% mai mare decât întreaga concurență de știri analizată la un loc.

Performanța s-a repetat și după miezul nopții. Între 00:00 și 00:30, în intervalul emisiunii realizate de Mircea Badea, Antena 3 CNN a avut, pe publicul 25–59 Urban ABC, o cotă de piață mai mare decât toate celelalte cinci televiziuni de știri analizate la un loc.

Antena 3 CNN, numărul 1 pe toate targeturile analizate

Antena 3 CNN a fost liderul televiziunilor de știri atât pe Whole Day, cât și în Prime Time, pe toate targeturile analizate: 25–59 Urban, 25–59 Urban ABC, 18+ Urban, Urban All, 18+ Urban AB și 18+ Urban AB & studii superioare.

Pe 18+ Urban AB, Antena 3 CNN a înregistrat 10,2% share pe întreaga zi, cu 48% peste România TV și 168% peste Digi24. În Prime Time, diferențele au ajuns la 67% față de România TV și 233% față de Digi24.

Pe 18+ Urban AB & studii superioare, Antena 3 CNN a avut 10,2% share pe întreaga zi, cu 65% peste România TV și 89% peste Digi24. În Prime Time, postul a ajuns la 10,3% share, cu 98% peste România TV și 140% peste Digi24, depășind inclusiv audiența cumulată a celor doi competitori.

Rezultatele de luni confirmă poziția Antena 3 CNN de lider al televiziunilor de știri pe toate targeturile analizate: diferențe de până la 233% față de competitori, intervale în care un singur post a depășit toate celelalte televiziuni de știri analizate la un loc și o performanță a „Sinteza zilei”, cu Mihai Gâdea, care a depășit primii doi competitori cumulat pe fiecare dintre targeturile analizate pentru emisiune.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close