Antena 3 CNN Actualitate Australian Open. Marius Copil s-a calificat în turul doi

Australian Open. Marius Copil s-a calificat în turul doi

Australian Open. Marius Copil s-a calificat în turul doi
Sursa foto: Foto: Facebook/Marius Copil
15 Ian 2019   •   10:01

Australian OpenTenismanul român Marius Copil s-a calificat, marţi, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins pe spaniolul Marcel Granollers cu 6-3, 6-4, 6-4, la Melbourne. 

Copil (28 ani, 60 ATP) s-a impus în faţa ibericului (32 ani, 108 ATP) într-o oră şi 45 de minute. 

Australian Open. Arădeanul a început în forţă şi a condus cu 3-0, apoi a avut 4-1 şi şi-a păstrat avantajul până la finalul primului set, adjudecat cu 6-3. În actul al doilea, Granollers a jucat mai bine şi s-a desprins la 4-1, dar apoi a urmat o serie de cinci ghemuri la rând ale lui Copil, care a câştigat setul cu 6-4. În setul al treilea, Copil a rupt echilibrul la 1-1, reuşind un break, pe care l-a confirmat (3-1), iar apoi şi-a păstrat acesta avantaj până la final, 6-4. 

Australian Open. Copil a reuşit 11 aşi, Granollers 10, fiecare a făcut câte 3 duble greşeli, românul a câştigat toate cele patru mingi de break create, iar ibericul doar una din cinci oportunităţi. Raportul la winners a fost de 39-22 pentru Copil, care a avut şi mai multe erori neforţate, 24-19. 

Copil îl mai învinsese pe Granollers la singura lor confruntare, în 2014, la Madrid, în primul tur, cu 6-3, 6-4. 

Australian Open. Marius Copil şi-a asigurat un cec de 105.000 dolari şi 45 de puncte ATP, egalându-şi performanţa din 2015, când a atins turul al doilea la Melbourne. Următorul adversar va fi belgianul David Goffin (28 ani,22 ATP), care a câştigat singurul duel, în 2016, la Antwerp, în sferturi, cu 5-7, 6-1, 6-3. 

×
Subiecte în articol: Australian Open Marius Copil
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close