Alexandru, 27 de ani, Mărioara, 23. Au crescut împreună, au sfârşit în aceeaşi zi. Primul a plecat Alexandru. Era în maşină pe drumul care leagă Băile Herculane de Topleţ, când drumul i s-a intersectat cu al unei cisterne.
Era ora 13.00 fix, o arată diagrama de parcurs a maşinii încărcate cu benzină. La câţiva kilometri distanţă familia afla vestea năucitoare. Nimic nu i-a pregătit însă pentru ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu.
Mărioara abia aflase că fratele ei s-a dus. Era în remorcă alături de fiica ei de 3 ani şi de alţi 4 copii. A fost singura pe care tirul scăpat de sub control a ucis-o. Era ora 19.00 fix, la 50 de kilometri distanţă de locul unde Alexandru pierise.
E singura explicaţie pe care o găsesc rudele pentru această tragedie greu de înţeles. O familie care poartă acum de două ori doliu.
Trupurile celor doi au fost depuse la morga din Herculane. Alături, aşa cum au crescut.
Ştiri video recomandate