Antena 3 CNN Actualitate Cât ne vor costa pensiile speciale ale aleşilor

Cât ne vor costa pensiile speciale ale aleşilor

Cât ne vor costa pensiile speciale ale aleşilor
06 Ian 2016   •   21:24

Peste opt sute de mii de euro pe lună ne vor costa pensiile speciale pe care le vor încasa foştii parlamentari. Potrivit unor surse din conducerea Camerei Deputaţilor, sunt în jur de 700 de foşti şi actuali aleşi, pregătiţi să-şi depună cererile pentru a încasa indemnizaţiile.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, aşa că într-o lună de zile trebuie elaborate normele de aplicare. Asta înseamnă că până pe 29 ianuarie, conducerea Senatului şi Camerei Deputaţilor trebuie să stabilească aceste norme, adică modalitatea de depunere a cererilor de pensie, personal sau prin poştă. Un lucru este sigur, toate aceste cereri trebuie să ajungă la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. După ce actele vor fi depuse, indemnizaţiile speciale vor intra în plată de luna următoare. Foştii parlamentari îşi vor încasa pensiile începând din luna martie. Cei care sunt încă în funcţie, trebuie să aştepte să-şi termine mandatul. Vasile Rădulescu a fost deputat în prima legislatură, 1990-1992.

Mai mult, pe jurnalul.ro

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close