Antena 3 Actualitate CCR: Există conflict juridic între Guvern și Parlament. Moţiunea de cenzură va fi supusă la vot

CCR: Există conflict juridic între Guvern și Parlament. Moţiunea de cenzură va fi supusă la vot

de Alexandra Dima    |    Vasile Marcu    |    28 Sep 2021   •   12:17
CCR: Există conflict juridic între Guvern și Parlament. Moţiunea de cenzură va fi supusă la vot
Sursa foto: Hepta

Conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură a fost clarificat de Curtea Constituțională a României (CCR), marți, la trei zile după Congresul PNL, în care a fost ales președinte premierul în funcție, Florin Cîțu.

CCR a decis că moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR și USR PLUS este validă și poate fi dezbătută și votată în Parlament. În prezent, Guvernul Cîțu este vizat de două moțiuni de cenzură, cea de a doua fiind depusă marți de PSD.

Decizia membrilor Curții Constituționale a fost luată în unanimitate. Aceștia au constatat că moțiunea depusă la Parlament de AUR și USR PLUS nu e invalidă. Practic, CCR a decis că Parlamentul poate să dezbată și să voteze moțiunea de cenzură. În prezent, Guvernul Cîțu este vizat de două moțiuni de cenzură, după ce marți PSD a depus documentul „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”.

Conflictul juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament a fost sesizat de Guvern și a vizat modul în care Parlamentul a declanşat moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Cîțu.

Guvernul a acuzat că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Executivul a cerut CCR să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii, împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură.

Premierul Florin Cîţu a avertizat că, în cazul unei decizii favorabile Guvernului, preşedintii celor două camere ar trebui să plece acasă.

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
CCR
Parteneri
x close