Antena 3 CNN Actualitate Cinci români au prejudiciat cu 800.000 de dolari mai multe companii farmaceutice din SUA

Cinci români au prejudiciat cu 800.000 de dolari mai multe companii farmaceutice din SUA

Cinci români au prejudiciat cu 800.000 de dolari mai multe companii farmaceutice din SUA
Sursa foto: inchisoare
13 Apr 2009   •   17:32

Cinci români care au prejudiciat cu 800.000 de euro mai multe companii farmaceutice din SUA au fost depistaţi de poliţiştii români. Pentru prinderea infractorilor, autorităţile române au fost ajutate de specialişti ai FBI, anunţă Mediafax.

Potrivit autorităţilor, cele cinci persoane au vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani. Cei cinci sunt acuzaţi de acces neautorizat într-un sistem informatic, interceptare de date informatice, efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase prin utilizarea de instrumente de plată electronice şi spălare de bani.

Ancheta în acest caz a fost iniţiată în decembrie 2008, după ce mai multe computere care apaţin unor companii farmaceutice din Statele Unite ale Americii au fost accesate neautorizat.

La sfârşitul săptămânii trecute, anchetatorii români au realizat şapte percheziţii la locuinţe celor cinci suspecţi. Poliţiştii au reţinut pentru cercetări nouă laptop-uri, două unităţi centrale de calculator, cinci harddisk-uri, CD-uri şi carduri de memorie.

Poliţiştii au mai confiscat două autoturisme, 123.470 de dolari, 34.640 de euro, 25.800 de lei, şase ceasuri de lux, 45 de bijuterii în greutate de peste un kilogram de aur, pietre preţioase şi semipreţioase.

Antena3.ro

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close