Aproape un sfert din contestaţiile depuse au fost soluţionate în favoarea contestatorului. Ceea ce înseamnă că agenţii economici au sesizat neregulile la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
?Este o cifră foarte mare şi nu cred că ne-o putem permite. Trebuie să lucram foarte mult la autorităţile contractante să înţeleagă că trebuie sa crească transparenţa în aceasta activitate, pentru a scădea gradul de contestare.? a declarat Mihai Prisăcariu, directorul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Peste 1.500 de decizii, adică 25% din totalul soluţionărilor, reprezintă contestaţii despuse peste termenul de zece zile admis de lege.
Anul trecut, Consilul a soluţionat o contestaţie cam la 20 de zile. Legea nu prevede un termen limită pentru soluţionarea acestora. Tot anul trecut au fost primite cu 52% mai multe dosare faţă de 2007, iar procentual, cele mai multe contestaţii sunt împotriva Companiei Naţionale de Drumuri.
Antena 3
Ştiri video recomandate