Antena 3 CNN Actualitate Controale sporite la graniţa României, pentru prevenirea terorismului

Controale sporite la graniţa României, pentru prevenirea terorismului

Controale sporite la graniţa României, pentru prevenirea terorismului
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Noi 2015   •   12:14
Poliţia română de frontieră sporeşte controalele la intrarea şi ieşirea din ţară în contextul ameninţărilor teroriste din Europa. 
 
Autorităţile avertizează că timpul de aşteptare la graniţă va creşte, chiar dacă s-a dispus pentru acestă perioadă mobilizarea suplimentară a personalului.
 
Măsura face parte dintr-o mobilizare la nivel european a tuturor statelor pentru prevenirea terorismului.
 
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitarilor. 
 
Măsura are caracter temporar şi este luată în contextul atentatelor de la Paris şi a fluxului continuu de imigranţi proveniţi din zonele de conflict.
 
Imediat după atentatele de la Paris s-a stabilit că cel puţin unul dintre terorişti a venit din Siria prin Turcia si Grecia, tranzitând Balcanii cu un paşaport fals, de unde a ajuns în Austria şi apoi Franţa. Aici a făcut parte din gruparea care a provocat moartea a 130 de oameni.

×
Subiecte în articol: terorism
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close