Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc noaptea Învierii

18 Apr 2009   •   09:41
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc noaptea Învierii Paste
Sâmbătă este ultima zi din Săptămâna Patimilor. La miezul nopţii, credincioşii vin la biserică pentru a lua lumină şi a participa la slujba Învierii. Tot sâmbătă, în gospodăriile de la sate se sacrifică mielul, iar în cuptor se coc pasca şi cozonacul, ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite. Tradiţia bisericească spune că, în Sâmbăta Mare, Iisus Hristos a coborât cu sufletul în iad pentru a-i mântui pe drepţii Vechiului Testament.

În această zi, preotul citeşte în biserică cele 12 Evanghelii. Sâmbătă seara, fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire. În el pune o lumânare albă, ouă roşii, cozonac, pască, o ramură de busuioc, dar şi câţiva căţei de usturoi. Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, în semn de preţuire pentru sărbătoarea pascală.



Urmăriţi aici transmisiunile speciale de Paşte ale Antenei 3, printre care slujbele de Înviere de la Mănăstirea Voroneţ, de la Patriarhie şi de pe plaja din Mamaia.



Sâmbătă spre duminică oamenii nu dorm. Potrivit obiceiurilor, în curte trebuie făcut focul, care ţine până la miezul nopţii. Tot atunci, lumea porneşte în mare linişte spre biserică. După ce iau lumină, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări. Asta pentru ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.

Sâmbăta Mare este ultima zi de post, în care trebuie încheiate pregătirile pentru sărbătoarea de Înviere. Este ziua în care gospodinele fac cozonaci, pască şi drob. Potrivit tradiţiei, astăzi se sacrifică mielul.

Şi tot de Paşte, fiecare gospodină trebuie să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii să poarte măcar o pălărie nouă.

Antena 3

Parteneri
x close