Antena 3 CNN Actualitate Cunoscutul bancher Bogdan Baltazar a murit

Cunoscutul bancher Bogdan Baltazar a murit

Cunoscutul bancher Bogdan Baltazar a murit
28 Dec 2012   •   10:01

Cunoscutul bancher Bogdan Baltazar a încetat din viaţă, în această dimineaţă. Bogdan Baltazar avea 73 de ani şi suferea de cancer în stare avansată.

Fostul preşedinte al BRD a încetat din viaţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, unde era internat de mai mult timp. Bogdan Baltazar a decedat vineri, la ora 4.00, "după o lungă şi grea suferinţă", au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare, citaţi de Mediafax.

Bogdan Baltazar a fost preşedintele BRD. De asemenea, a deţinut functia de purtător de cuvânt în guvernul Petre Roman.

Ulterior, a condus o firmă de consultanță și apoi s-a retras din activitate.

Bancherul Bogdan Baltazar s-a născut în data de 22 septembrie 1939, în Bucureşti. El a fost căsătorit şi avea doi copii în vârstă de 45 şi 42 de ani.

Reprezentanţii BRD au postat pe contul oficial de Facebook al băncii următorul mesaj de condoleanţe:

"BRD – Groupe Societe Generale deplânge cu nemarginită tristeţe trecerea în nefiinţă a celui care a marcat profund istoria recentă a Băncii. Preşedintele, cum ne amintim cu deplin respect zilele şi nopţile în care ne insuflă pasiunea pentru acurateţe şi claritate, va rămane în filigranul BRD aşa cum a fost: Un mare PROFESIONIST şi OM. Dumnezeu să-i dea odihna pe care şi-a refuzat-o în această lume!
Cele mai sincere condoleanţe familiei Domniei Sale!
"


















×
Subiecte în articol: BRD
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close