Antena 3 CNN Actualitate Dacian Cioloș: Nu mă gândesc la o demitere a lui Raed Arafat

Dacian Cioloș: Nu mă gândesc la o demitere a lui Raed Arafat

Dacian Cioloș: Nu mă gândesc la o demitere a lui Raed Arafat
Sursa foto: Foto: Facebook
29 Mar 2016   •   13:06

Premierul Dacian Cioloş a afirmat marţi că nu se gândeşte acum la o demitere a secretarului de stat în MAI Raed Arafat şi că vrea de fapt ca sistemul de urgenţă să funcţioneze mai bine, scrie jurnalul.ro.

"Am spus că nu mă gândesc la o demitere sau la o numire în contextul ăsta. Eu vreau să văd cum putem îmbunătăţi sistemul în primul rând, pentru că acolo nu e vorba doar de un om, e vorba de un sistem, cum funcţionează. Am cerut Corpului de control să aibă discuţii de clarificare şi cu Ministerul de Interne şi cu Ministerul Sănătăţii, să vedem ce date în plus avem faţă de concluziile pe care le-a tras Corpul de control şi, probabil, săptămâna viitoare o să am o discuţie cu toată lumea ca să vedem ce măsuri de îmbunătăţire a sistemului putem lua pentru perioada următoare", a declarat Cioloş, înainte de a participa la bilanţul ANAF pe anul trecut.

Şeful Guvernului a precizat că are discuţii civilizate cu Raed Arafat şi că, la nivelul Guvernului, nu există o stare de conflict, aşa cum există impresia.

"Toată lumea are impresia că noi trăim acolo în Guvern într-un conflict permanent, să dăm afară oameni..., să îi numim pe alţii... (...) Eu am avut discuţii tot timpul foarte civilizate cu domnul Arafat şi încă o dată cred că cei care au responsabilităţi în Guvern trebuie să îşi concentreze atenţia pe ceea ce au de făcut în Guvern şi nu pe tot felul de astfel de dezbateri. Dezbaterile sunt foarte utile, dar deciziile se iau în instituţii şi instituţiile trebuie să îşi asume responsabilitatea", a adăugat Cioloş.

×
Subiecte în articol: Dacian Cioloş Raed Arafat
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close