Antena 3 CNN Actualitate Dan Nica. Permisele auto, obţinute fraudulos în judeţul Argeş, vor fi anulate

Dan Nica. Permisele auto, obţinute fraudulos în judeţul Argeş, vor fi anulate

Dan Nica. Permisele auto, obţinute fraudulos în judeţul Argeş, vor fi anulate
Sursa foto: Dan Nica
15 Feb 2009   •   17:37

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, s-a întâlnit sâmbătă cu şefii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie, ocazie cu care a anunţat că cele 3.500 de permise obţinute în mod fraudulos la Piteşti vor fi anulate începând cu 20 februarie. Prefectul judeţului Argeş, Ion Popa, susţine că nu este posibilă anularea tuturor permiselor, decât în urma unui proces care să dovedească fapta de corupţie. De aceeaşi părere sunt şi jurnaliştii, care explică că pentru anularea permiselor este nevoie să se demonstreze în justiţie ilegaliatea fiecărui document în parte, proces ce nu poate fi în nici un caz finalizat până pe 20 februarie.

De asemenea, Dan Nica a anunţat că o treime din efectivele Poliţiei şi Jandarmeriei vor fi mobilizate pentru asigurarea ordinii publice şi combaterea criminalităţii. El a adăugat că efectivele Poliţiei vor creşte cu 20.000 de cadre foarte bine calificate. În plus, Dan Nica este de părere că absenţa purtătorilor de cuvânt la Inspectoratele din teritoriu afectează buna comunicare a acţiunilor întreprinse de Poliţie. El a precizat că această situaţie va fi rezolvată, începând cu săptămâna viitoare.
Antena3.ro

×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close