Antena 3 CNN Actualitate De unde a avut bani Dan Vîlceanu, la 23 de ani, pentru case și terenuri? ”Am avut noroc!”

De unde a avut bani Dan Vîlceanu, la 23 de ani, pentru case și terenuri? ”Am avut noroc!”

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a fost întrebat marți, în timpul unei conferințe de presă, de unde a avut bani să își cumpere case și terenuri, la vârsta de 23 de ani.

De unde a avut bani Dan Vîlceanu, la 23 de ani, pentru case și terenuri? ”Am avut noroc!”
Sursa foto: gov.ro
de Laura Dinu    |    24 Aug 2021   •   14:25

Întrebat de unde a avut bani, la 23 de ani, pentru un teren și două case, Dan Vîlceanu a declarat că a avut noroc ”de a avea părinți cu o stare materială bună”.

„Am beneficiat de acest noroc de a avea părinți cu o stare materială bună. Vreau să vă spun că acele case și terenurile de care vorbiți sunt într-o comună din județul Gorj. Prețul a fost unul foarte bun. Și să știți că nu vorbim de sume foarte mari. Valoarea era cât un apartament cu două camere în București.”

Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, pe 18 august, decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a lui Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a avut loc la Palatul Cotroceni.

Dan Vîlceanu face bani din nimic: Declarații de avere suspecte. Ce au găsit inspectorii la firmele familiei ministrului

Declarațiile de avere ale actualului ministru de Finanțe, Dan Vîlceanu, sunt extrem de suspecte. Cu toate că are declarate venituri extrem de mari și a cumpărat terenuri încă de când era pe băncile facultății, ministrul pare că face bani din nimic, salariile pe care le-a declarat fiind mult mai mici decât investițiile făcute.

În anul 2002, studentul Dan Vîlceanu face primele achiziții. Două case în comuna Runcu, județul Gorj, una de 556 metri pătrați, alta de 250 metri pătrați și un teren de 21.063 metri pătrați.

Acești bani cu care a făcut achizițiile din timpul studenției îi avea de la tatăl său, subprefect al județului Gorj.

Până în anul 2012, Vălceanu achiziționează încă 5.293 metri pătrați la Runcu, apoi o hală de 1.889 metri pătrați și un teren de 2.310 metri pătrați în Timișoara, încă 374 metri pătrați în Timișoara, apoi o casă de 208 metri pătrați și un teren intravilan de 1.412 metri pătrați Baliuc, Caraș-Severin.

În tot acest timp, potrivit CV-ului oficial, Dan Vîlceanu a fost economist și ulterior director la firma părinților sau la propria firmă, de unde a câștigat, potrivit declarației de avere din iulie 2012, doar 1.936 de lei pe lună.

Tot atunci declara că a încasat 25.500 de lei dividente de la firma Rewodase SRL, la care era unic acționar.

Această firmă înregistra, în 2019, un profit de doar 19.385 de lei.

Surprinzător, ministrul Finanțelor nu avea niciun leu în cont, dar nici datorii.

În declarația de avere din 2014 apar și primii bani din închirierea halei industriale de la Timișoara - 251.785 de lei.

Până la acel moment, Vîlceanu nu avea declarat niciun cont în care încasa banii.

În 2015, adaugă dividente de la Rewodase de 7.000 de lei, în condițiile în care, în 2014, firma nu a înregistrat niciun profit, ci era pe minus cu 15.000 de lei. Același lucru s-a întâmplat cu firma și în 2015, dar și în anii următori.

Cu toate acestea, Dan Vîlceanu a continuat să treacă și în următoarea declarație de avere încă 7.000 de lei dividente de la aceeași firmă.

Nici acești bani, nici chiria anuală a halei din Timișoara nu se duc în vreun cont bancar.

Din iulie și până în decembrie 2016, între două declarații, Dan Vîlceanu vinde proprietățile de pe malul lacului din Caraș-Severin, însă nu consemnează cui i le-a înstrăinat, ci doar prețul de 120.000 de lei.

Întreaga declarație de avere o puteți vedea AICI

 

 

×
Subiecte în articol: Dan Vîlceanu Klaus Iohannis
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close