Antena 3 CNN Actualitate Dan Voiculescu, 10 provocări pentru România în acest an

Dan Voiculescu, 10 provocări pentru România în acest an

Dan Voiculescu, 10 provocări pentru România în acest an
Sursa foto: Foto: Agerpres
06 Ian 2016   •   14:23

România trebuie să aibă mai multe priorităţi şi direcţii pentru dezvoltarea economiei, în anul 2016, scrie Dan Voiculescu pe blogul său. Profesorul a publicat un set de 10 provocări ale acestui an, care duc la crearea unei strategii economice serioase, dincolo de toate răfuielile politice şi mizele electorale.

Profesorul Dan Voiculescu sfătuieşte guvernanţii să păstreze drumul pe care ţara merge acum, dar să vină şi cu idei noi pentru îmbunătăţirea situaţiei economice. De exemplu, să fie mai deschişi pe plan internaţional.

”Pe lângă relațiile extrem de importante din zona euro-atlantica, care trebuie, în continuare, consolidate, este oportun să dezvoltăm proiecte comune și cu alte economii puternice, cum ar fi India, Brazilia, China sau Argentina, precum și cu statele aflate în curs de dezvoltare din Africa și Asia, în care produsele și specialiștii români se bucură de o bună reputație”, a scris Dan Voiculescu pe blog.

Anul acesta vine şi cu provocări, mai scrie profesorul Dan Voiculescu. Vorbim aici despre creşterea comerţului exterior, nevoia de locuri de muncă mai multe în domeniul serviciilor, creşterea demografică dar şi dezvoltarea clasei de mijloc.

”Stimularea initiațivei private - prin măsuri de încurajare eficientă a intreprinderilor mici și mijlocii, a profesiilor liberale, a inițiativei private în rândul tinerilor. Iar acum prioritatea o reprezintă PFA-urile - cele care au avut cel mai mult de suferit după intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal de la 1 ianuarie 2016”, a mai scris el.

Sistemul de pensii şi cel social ar trebui să fie, de asemenea să fie prioritare în viziunea profesorului Dan Voiculescu. Iar pentru asta este nevoie de măsuri îndrăzneţe.

”Este necesară determinarea soluțiilor pentru un mix eficient între pensiile de stat, pensiile private și pensiile speciale, (...) regândirea ajutoarelor sociale astfel încât scopul să fie reducerea fenomenului sărăciei extreme. Există acum capacitatea de a asigura, fără a afecta echilibrul bugetului public, un FOND DE SOLIDARITATE pentru categoriile vulnerabile”, mai scrie Dan Voiculescu.

Nu în ultimul rând, guvernanţii ar trebui să se concentreze anul acesta pe măsuri care să aducă înapoi în ţară românii care muncesc în strănătate.

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close