Antena 3 CNN Actualitate Două camioane, implicate într-un grav accident rutier

Două camioane, implicate într-un grav accident rutier

Două camioane, implicate într-un grav accident rutier
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Mar 2016   •   16:12

Două autocamioane de mare tonaj au fost implicate vineri dimineaţă într-un accident, în localitatea Cetate, sat Moreni, în urma incidentului declansându-se un incendiu în care au ars aproximativ 8 tone mase plastice, scrie libertatea.ro.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a fost anunţat, prin SNAU 112, la ora 10.23, de producerea unui accident rutier urmat de un incendiu, pe raza comunei Cetate, satul Moreni, în care au fost implicate două tiruri ce transportau mase plastice şi produse lactate.

Un tir condus de un șofer bulgar de 43 de ani, care transporta produse lactate, s-a rasturnat astăzi pe DN 56 A, în localitatea Moreni, Dolj. Potrivit poliţiştilor doljeni, şoferul bulgar a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta, iar remorca a intrat în balans, după care a acrosat un tir condus regulamentar din sens invers de un şofer iranian, de 44 de ani. Ulterior, tirul condus de şoferul bulgar a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat, după care a luat foc.

×
Subiecte în articol: accident
Parteneri
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate
x close