Antena 3 CNN Actualitate Cum acţionează, de fapt, vaccinul contra COVID în organism. Dr. Gheorghiţă răspunde la întrebarea pe care mulţi şi-o pun

Cum acţionează, de fapt, vaccinul contra COVID în organism. Dr. Gheorghiţă răspunde la întrebarea pe care mulţi şi-o pun

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 11:15 05 Ian 2021 Modificat la 11:15 05 Ian 2021
o_1er8r7ss61qh3n8mtul1bi7qfnb.jpg
Sursa foto: Antena 3

Medicul Valeriu Gheorghiţă a răspuns, astăzi, la o întrebare care stă pe buzele tuturor- respectiv, ce se întâmplă în organism, după ce ne vaccinăm cu serul împotriva coronavirusului.

Dacă unii dintre noi nu pot beneficia de vaccin din cauza unor contraindicaţii medicale, sunt şi persoane sceptice şi care spun că nu ştiu cum acţionează serul odată administrat. 

Medicul a lămurit: vaccinul nu face în organism altceva decât să producă anticorpi, asemeni oricărui vaccin.

Cum acţionează vaccinul în organism

"Acest vaccin antrenează răspunsul imun al organismului uman, îl pregăteşte pentru momentul în care se va întâlni eventual cu acest virus şi va împiedica multiplicarea virusului în organism şi va împiedica apariţia bolii", a lămurit medicul Valeriu Gheorghiţă, marţi, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.

Apoi, odată vaccinaţi fiecare dintre noi va primi o adeverinţă care să certifice acest act medical.

Ea va avea un număr unic, generat din registrul electronic naţional al vaccinărilor şi se vor regăsi datele legate de tipul vaccinului, lot, serie, data iniţială şi cea a rapelului. 

Este ca un carnet de vaccinare care se poate elibera pe loc pe hârtie sau on-line ulterior.

Alternativa celor care nu se pot vaccin anti-COVID

Ne putem infecta după vaccinare?

Întrebat dacă ne putem infecta după vaccinare, coordonatorul campaniei de vaccinare din România a explicat.

"Vaccinurile au o eficacitate de peste 95% faţă de îmbolnăvirea prin COVID-19. Încă nu se ştie care e nivelul de prevenire al infecţiei cu acest virus, adică dacă acea persoană poate să mai facă o infecţie", a spus dr. Gheorghiţă.

În ce priveşte vaccinarea, contraindicaţiile nu sunt multe.

"Sunt contraindicaţii definitive, pe care nu poţi să le schimbi, şi unele temporare.

Cele definitive se referă la reacţii alergice la una dintre componentele vaccinului.

De asemenea, în momentul de faţă nu avem date la femeia gravidă, dar este vorba de o perioadă de circa nouă luni, deci nu o contraindicaţie definitivă", a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Nu ne vaccinăm dacă am avut recent COVID

În cazul celor care au fost bolnavi de COVID recent, de circa o lună, se poate lua în calcul amânarea vaccinării.

"Dar dacă avem o perioadă de 2-3 luni de la momentul în care ne-am infectat, cu siguranţă avem indicaţie să ne vaccinăm", a lămurit medicul Valeriu Gheorghiţă.

Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoaştem este acela că vaccinul împotriva coronavirusului este gratuit. De aceea, el nu trebuie cumpărat de pe internet.

Tot ce trebuie să facem este să ne program on-line. O platformă pentru personalul medical deja există, iar cea pentru restul va fi disponibilă curând.

Soluţia pentru cei care nu se pot vaccina anti-COVID. Dr. Gheorghiţă: Se poate crea o barieră imunologică în jurul acelei persoane

×
x close