Antena 3 CNN Actualitate Educație Alex, fiul Elei Crăciun a absolvit clasa a VIII-a. Uite cât de mare a crescut și ce planuri are

Alex, fiul Elei Crăciun a absolvit clasa a VIII-a. Uite cât de mare a crescut și ce planuri are

Emoții mari pentru Ela Crăciun în ziua în care Alex, fiul ei cel mare, a absolvit clasa a VIII-a. Vedeta, alături de întreaga familie, i-a fost alături adolescentului, într-una dintre cele mai importante zile din viața lui.

Alex, fiul Elei Crăciun a absolvit clasa a VIII-a. Uite cât de mare a crescut și ce planuri are
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Iun 2021   •   15:09

Ceremonia de absolvire a fost atât de emoționantă pentru celebra mămică încât nu și-a putut stăpânii lacrimile. Ea a împărtășit cu fanii de pe rețelele sociale câteva momente din timpul evenimentului de sfârșit de an școlar, mărturisind că timpul a trecut mult prea repede pentru toată lumea.

Postarea Elei a stârnit un val de reacții din partea altor mămici care s-au regăsit în povestea ei și au postat la rândul lor fotografii de la final de an, cu cei mici.

Alex a terminat școala gimnazială printre premianți, susținând un discurs în care a le-a mulțumit profesorilor care i-au fost alături pe parcursul anilor gimnaziali. Fiul Elei Crăciun se pregătește cu conștiinciozitate pentru examenul de capacitate.

Ce pasiuni are Alex, fiul Elei Crăciun

Alex este cunoscut fanilor Elei pentru pasiunea și eforturile pe care le depune în creșterea animalelor, având o adevărat fermă lângă casa bunicilor din Sinaia.

Până la 14 ani, deja a participat la mai multe concursuri și chiar are câteva animale campioane, a dezvăluit Ela Crăciun.

“Alex este pasionat de animale. El mergea cu animalele la concursuri până să vină pandemia, are iepuri și găini campioane. El s-a înscris singur și documentează constant. Sunt mândră de el pentru că are grijă ca această pasiune să nu-i ocupe tot timpul”, a povestit Ela Crăciun într-un interviu recent.

Vedeta a decis să-i ofere șansa să muncească în această vară, într-o fermă, ca el să își dea seama dacă este drumul pe care vrea să-l urmeze.

“În vacanța de vară vom merge în Danemarca, la o fermă, la un internship, unde să poată lucra, să vadă ce înseamnă, dacă-i place cu adevărat. Apoi, el va putea să decide ce-și dorește să facă mai departe”, a declarat Ela Crăciun.

Cum își educă Ela Crăciun copiii

Celebra prezentatoare a povestit că i-a dedicat mai mult timp fiului ei cel mare în ultima perioadă, pentru că urmează examenul de capacitate și își dorește să-l treacă ușor și devină un adult fericit și împlinit pe toate planurile.

“Toți părinții își doresc copii fericiți, dar ca să ajungă adulți realizați trebuie să îi învățăm că e nevoie să depună mult efort. Țin foarte mult să se ocupe de sarcinile școlare, înainte de orice altă activitate. Alex mai are puțin până la examen și aceasta trebuie să fie singura lui prioritate”, a mai spus Ela.

×
Subiecte în articol: Alex ela craciun absolvire planuri
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close