Antena 3 CNN Actualitate Efecte adverse la care trebuie să fim atenţi după vaccinul COVID. Dr. Gheorghiţă: "Să nu confundăm!"

Efecte adverse la care trebuie să fim atenţi după vaccinul COVID. Dr. Gheorghiţă: "Să nu confundăm!"

Românii care se vaccinează împotriva COVID trebuie să fie atenţi la reacţiile adverse, pentru a nu fi confundate chiar cu simptomele bolii posibil apărute după imunizare, a atras atenţia coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, duminică, la Antena 3.

Efecte adverse la care trebuie să fim atenţi după vaccinul COVID. Dr. Gheorghiţă: "Să nu confundăm!"
Sursa foto: Antena 3
de Milena Niță    |    07 Mar 2021   •   21:58

Cât priveşte reacţiile adverse după vaccinare, medicul spune că nu sunt anormale. 

"Nu este obligatoriu ca o persoană care este vaccinată, indiferent de tipul de vaccin, să dezvolte reacțiile adverse. 

Majoritatea sunt reacții adverse locale, generate de reactogenitatea vaccinului. Apare umflătură, roşeaţă, durerea, febră, dureri musculare, articulare, dureri de cap, disconfort abdominal, dar pasagere.

Ele nu sunt de o intensitate care să impună un anumit tip de tratament. Se pot utiliza medicamente antitermice obișnuite sau antiinflamatoare și evoluția este cât se poate de bună: în câteva ore, rareori durează o zi sau două. Depinde de fiecare pacient, de modalitatea în care reacționează organismul", a explicat medicul Valeriu Gheorghiță.

Întrebat când ar trebui să ne îngrijorăm de reacțiile adverse ale vaccinului contra COVID, Valeriu Gheorghiță a vorbit de posibile simptome ale bolii.

"Ne îngrijorăm când aceste manifestări clinice apar la patru-cinci zile de la prima doză sau de la momentul la care efectuăm vaccinul, pentru că ar putea fi, de fapt, semne ale infecției cu SARS-CoV-2. 

Atunci înseamnă că trebuie să ne testăm, să nu confundăm o așa-zisă reacție adversă la vaccin cu debutul clinic al bolii.

În general, majoritatea reacțiilor adverse apar în prima zi de la vaccinare", a explicat președintele CNCAV, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, duminică, la Antena 3.

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close