Antena 3 CNN Actualitate Explicaţiile unor refugiaţi. De ce nu vor nici să audă de România sau Bulgaria

Explicaţiile unor refugiaţi. De ce nu vor nici să audă de România sau Bulgaria

Explicaţiile unor refugiaţi. De ce nu vor nici să audă de România sau Bulgaria
23 Sep 2015   •   17:25

Refugiaţii aflaţi acum la porţile Uniunii Europene nu vor să-şi schimbe destinaţia - Germania,  pentru România. După ce mai multe ţări şi-au închis temporar graniţele, migranţii nu au încotro şi, mai devreme sau mai târziu, vor ocoli prin est ca să ajungă în vest, potrivit Ştirile TVR.

Corespondentul TVR a vorbit cu câţiva refugiaţi şi i-a întrebat de ce nu vor să aleagă România în locul Germaniei. Mohamed, refugiat din Irak, povesteşte că acum 2 saptamani a părăsit Irakul. "Vreau să traiesc acolo (în Germania), în pace, unde sunt locuri de muncă, poate să muncim(...) De ce nu România? Nu ştim nimic despre România, nu ştiu nimic despre ţara asta, dacă aveţi locuri de muncă sau de oferit case pentru locuit acolo."

Atif, refugiat din Siria, spune că este dificil de mers în România pentru că trebuie să străbată Bulgaria, lucru foarte dificil, iar bulgarii nu îi tratează prea bine pe cei care îi prind.


×
Subiecte în articol: criza imigranţilor
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close