Antena 3 CNN Actualitate Furtună în Bucureşti: Ploaie torenţială, vânt puternic şi grindină. Copaci căzuţi peste maşini (VIDEO)

Furtună în Bucureşti: Ploaie torenţială, vânt puternic şi grindină. Copaci căzuţi peste maşini (VIDEO)

Furtună în Bucureşti: Ploaie torenţială, vânt puternic şi grindină. Copaci căzuţi peste maşini (VIDEO)
Sursa foto: furtuna
06 Aug 2009   •   17:56

Meteorologii avertizează că în următoarea oră va ploua torenţial în Bucureşti, cantităţile de apă putând ajunge chiar şi la 30 de litri pe metru pătrat. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi chiar şi grindină. Vântul se va intensifica.

Deja în mai multe zone din Bucureşti plouă torenţial, iar în Berceni a căzut grindină. Ca de obicei la astfel de evenimente meteo, sistemul de canalizare al oraşului pare depăşit, multe străzi fiind inundate.

De asemenea, pe strada Judeţului din cartierul Tei, doi copaci au căzut peste maşinile parcate în zonă.


Dacă aţi surprins imagini cu furtuna le puteţi trimite pe adresa www.videonews.ro.

Potrivit lui Alexandru Popescu, viceprimar sector 4, sunt probleme în zona Tineretului, unde un canal colector al Apa Nova a intrat în presiune şi a refulat, şi în zona Apărătorii Patriei, zonă fără apă şi canal.

Un utilizator a trimis imagini cu inundaţia care s-a creat pe Calea Văcăreşti, în urma ploii torenţiale.



Şi la RATB au fost probleme în zona Regina Maria, la intersecţia cu strada 11 iunie, la tramvaiele 32 şi 7
şi în Drumul Taberei, unde, din cauza unei pungi de apă, s-a întrerupt circulaţia, potrivit lui Mihail Vlădărău, şeful serviciului de relaţii publice al RATB.




Pe strada Apusului din Bucureşti a plouat torenţial, potrivit imaginilor trimise de un utilizator VideoNews:


Şi în Militari a plouat puternic. Imagini trimise de un utilizator VideoNews:


Pe strada Lipoveni, zona Regina Maria, a plouat puternic timp de 15 minute:


Joi dimineaţă codul galben de ploi şi vijelii, emis marţi, a fost actualizat. Acesta era valabil în intervalul 04 august, ora 18:00 - 07 august, ora 09:00.

Potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, "în intervalul 06 august, ora 11 - 06 august, ora 21 instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în zonele de deal şi munte, precum şi în regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării".

În plus, doar 28 de judeţe, faţă de 33, mai sunt vizate de această atenţionare.

Codul Galben a fost, astfel, restrâns, atât ca perioadă cât şi ca suprafaţă.

În perioada menţionată, vor exista "averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină", mai precizează sursa citată.

Un utilizator VideoNews ne-a trimis imagini surprinse la Lupeni, în timpul unei furtuni puternice:


Şi în zona cartierului Sălăjan, pe Bulevardul Camil Ressu a plouat torenţial.



Dacă aţi surprins imagini cu furtuna le puteţi trimite pe adresa www.videonews.ro.




Antena3.ro

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close