La numai câteva ore de oraşul Salonic se află numeroase resorturi de schi, iar cel mai apropiat este cel de la Elatochori.
Elatochori este una dintre cele mai vizitate staţiuni din zonă.
"Închirierea schiurilor sau a snow-board-ului este 15 euro. Pentru profesionişti sau VIP, preţul ajunge la 25 de euro. De asemenea, aveţi nevoie un permis de schi. În weekend, acesta este de 15 euro pentru o persoană şi 13 euro pentru copii. În celelalte zile este 13 euro pentru adulţi şi 10 euro pentru copii.
Închirierea unui snowmobil este de aproximativ 15 euro pentru 10 minute", a explicat Savvas Vasiliadis, ghid turistic.
O altă destinaţie preferată de turişti este staţiunea 3-5 Pigadia, o staţiune perfectă chiar şi pentru profesionişti.
Oficial, sezonul de schi în Grecia începe în luna decembrie şi ţine până în martie. Totodată, această perioadă poate varia în funcţie de vreme.