Antena 3 CNN Actualitate IGPR: Percheziții în București și Giurgiu la persoane bănuite că ar fi cauzat Fondului de mediu un prejudiciu de peste 37.000.000 de euro

IGPR: Percheziții în București și Giurgiu la persoane bănuite că ar fi cauzat Fondului de mediu un prejudiciu de peste 37.000.000 de euro

IGPR: Percheziții în București și Giurgiu la persoane bănuite că ar fi cauzat Fondului de mediu un prejudiciu de peste 37.000.000 de euro
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Mar 2016   •   08:24

Polițiștii efectuează marți patru percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Giurgiu, la persoane bănuite că ar fi cauzat Fondului de mediu un prejudiciu de peste 37.000.000 de euro, prin înregistrarea unor operațiuni fictive în domeniul reciclării ambalajelor.

''La data de 29 martie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează patru percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Giurgiu'', se arată într-un comunicat al IGPR transmis Agerpres.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, în legatură cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje, precizează IGPR.

Din cercetări a reieşit că, numai în anul 2014, una dintre societăţile vizate ar fi înregistrat operaţiuni fictive de achiziţie şi reciclare a 113.131.060 kg de deşeuri de ambalaje.

''Ambalajele respective ar fi fost raportate la 6 operatori economici licenţiaţi în vederea preluării obligaţiilor privind realizarea obiectivelor anuale minime de îndeplinit de firmele ce au introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere'', arată IGPR.

Prin înregistrarea documentelor ce atestă operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje, primite de la această societate, cei şase operatori licenţiaţi ar fi declarat, în anul 2014, în mod nereal, îndeplinirea obiectivelor minime prevăzute în anexa nr. 3 la OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, ceea ce ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către Fondul pentru mediu, în cuantum total de 167.938.548 de lei (peste 37.000.000 de euro).

De asemenea, prin evidenţierea în actele contabile ale societăţii reciclatoare şi ale celor şase operatori licenţiaţi cărora această societate le-ar fi emis facturi de prestări servicii, în anul 2014, de cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale ori prin evidenţierea de operaţiuni fictive, s-ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de 4.292.469 de lei (peste 947.000 de euro), reprezentând taxa pe valoare adăugată şi impozit pe profit.

Percheziţiile au ca obiect documentarea şi investigarea activităţii infracţionale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite la săvârşirea de infracţiuni sau rezultate din acestea şi conducerea bănuiţilor la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul IGPR.

×
Subiecte în articol: perchezitii
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close