Dincolo de pagube, vorbim şi de o poluare serioasă. Norul gros de fum se observa duminică dimineata chiar de la o distanţă de 20 de km. Patru oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma intoxicării cu fum. Garda de Mediu a stabilit că în zonă aerul a fost extrem de poluat.
De altfel firma se află de mai multă vreme în atenţia autorităţilor, după ce nu a respectat prevederile legale legate de protecţia mediului. Fabrica a mai fost amendată recent cu 60.000 de lei pentru depozitarea necorespunzătoare a materialelor inflamabile.
Proprietara fabricii a avut şi ea nevoie de asistenţă medicală, după ce a intrat în şoc când şi-a văzut imobilul transformat în scrum.
Antena 3
Antena 3
Ştiri video recomandate