Cazul său, care a fost analizat de medici și a revoluționat teoriile privind funcționarea creierului uman, a fost consemnat în anul 1938, în vremea Războiului Civil din Spania.
Este vorba despre un bărbat căruia i-a trecut un glonț prin cap după ce a fost împușcat pe linia frontului din Valencia. El a fost tratat într-un spital militar de medicul Justo Gonzalo și și-a recăpătat cunoștința două săptămâni mai târziu.
Gonzalo - care l-a numit pacientul M - a constatat că glonțul i-a distrus parțial cortexul cerebral din regiunea parieto-occipitală stângă.
Citește și: Unii pacienții în comă ar deveni conștienți chiar înainte de moarte: "Este un paradox neuroştiinţific"
Pacientul M a început să vadă lumea invers după ce a fost împușcat în cap
Născut într-un sat din Ciudad Real, pacientul M a căpătat după traumă o perspectivă unică: atunci când se afla în repaus, percepea lumea înconjurătoare cu susul în jos iar obiectele îi apăreau în trei exemplare, verzi și cu alterații coloristice.
Nu doar percepția vizuală a pacientului M era inversată, ci și cea auditivă și cea tactilă: M sesiza sunetele și atingerile în partea opusă celei în care acestea se produceau în realitatea comună persoanelor fără traumatisme cerebrale.
Doctorul Gonzalo și-a dat seama curând că acest caz neobișnuit ar putea face lumină asupra funcționării creierului uman.
Într-o perioadă în care comunitatea științifică era divizată între cei care vedeau creierul ca pe un întreg și cei care credeau în existența unor granițe rigide între regiunile cerebrale, Gonzalo a postulat o ipoteză intermediară având ca piatră de temelie pacientul M: teoria dinamicii creierului, conform căreia acest organ are funcțiile distribuite în gradienți, cu tranziții graduale.
Pacientul M se uita la ceas "în orice direcție" pentru a afla ora
Fiziciana Isabel Gonzalo, fiica doctorului care a documentat cazul pacientului M, este profesor la Universitatea Complutense din Madrid.
Ea l-a cunoscut pe M în timpul uneia dintre vizitele mutilatului de război la casa părinților săi.
"M se uita la ceasul său de buzunar în orice direcție pentru a putea spune ce oră este ", își amintește Isabel.
Detaliile acestui caz sunt publicate în Journal of Neurology, menționează publicația spaniolă El Pais.
Pacientul M avea o capacitate de adaptare uimitoare, potrivit medicului care l-a studiat
La începutul secolului al XX-lea, Spania era un spațiu de referință în studiul creierului uman, amintește El Pais, care reia dintr-o nouă perspectivă povestea pacientului M.
În 1888, cercetătorul Santiago Ramon y Cajal a demonstrat că organul gândirii nu este o masă difuză, așa cum se crezuse până atunci, ci este organizat în celule individuale: neuronii.
Cajal a câștigat Premiul Nobel pentru Medicină în 1906. În jurul său a crescut o școală de discipoli, între care neurologul Gonzalo Rodriguez Lafora.
Când a izbucnit Războiul Civil, Lafora l-a recrutat pe Justo Gonzalo pentru a lucra la clinica sa din orașul Godella, unde erau tratați pacienți cu traumatisme craniene. Este locul în care Gonzalo l-a întâlnit pe pacientul M, printre sute de alți răniți.
Capacitatea de adaptare a lui M a fost uimitoare, după cum a scris medicul în cartea sa, "Dinamica cerebrală", publicată în două volume între anii 1945 și 1950.
Deși a fost surprins că, de exemplu, vedea muncitorii lucrând cu capul în jos pe schele, M a minimalizat importanța simptomelor sale.
"Sunt lucruri care uneori îmi atrag atenția", obișnuia el să spună, conform celor consemnate de medicul Gonzalo.
"În general, se pare că tulburările trec complet sau rămân aproape neobservate de către răniții înșiși și chiar mai târziu, când sunt descoperite, aceștia nu par să-și facă griji din cauza lor, ci le consideră, mai degrabă, ca fiind ceva trecător, care nu le afectează sau compromite viața de zi cu zi", a remarcat medicul.
Un alt supraviețuitor cu creierul străpuns a ajutat medicina să facă legătura dintre funcțiile gândirii și zonele creierului
Neuropsihologul Alberto Garcia Molina lucrează la Institutul Guttmann, un spital din Badalona specializat în reabilitarea persoanelor cu leziuni cerebrale. Cercetătorul subliniază că istoria neurologiei este plină de cazuri tragice, cum ar fi cel al lui Phineas Gage, un maistru feroviar american.
Craniul acestuia a fost străpuns de o bară de fier la 13 septembrie 1848. Gage, care a supraviețuit și era, până la accident, o persoană calmă, a devenit agresiv și certăreț.
Medicul britanic David Ferrier a menționat cazul lui Gage în lucrarea sa din 1878, "The Localisation of Cerebral Diseases" (Localizarea bolilor cerebrale), în care a făcut muncă de pionierat în asocierea unor funcții specifice cu anumite zone ale cortexului cerebral.
Garcia Molina explică faptul că, în anii '30 din secolul trecut, punctul de vedere dominant în neurologie încă era reprezentat această perspectivă modulară.
"Creierul era văzut ca și cum ar fi un ansamblu de cutiuțe. Când alterai o căsuță, se presupunea că se producea o pierdere specifică", explică neuropsihologul. "Pe baza acestor teorii modulare, dr. Gonzalo nu putea răspunde la întrebările care apăreau în cazul pacientului M, așa că a început să conceapă teoria sa despre dinamica creierului, îndepărtându-se de viziunea hegemonică asupra funcționării acestui organ", a continuat el.
Pacientul M a murit la bătrânețe, fără să-i fie dezvăluită identitatea
Justo Gonzalo s-a alăturat Institutului Cajal din Madrid în 1942, unde a continuat să examineze aproximativ 200 de pacienți cu leziuni cerebrale.
Scrisorile dintre M și Gonzalo confirmă faptul că omul care a văzut lumea cu susul în jos nu reușise să primească o pensie de invalid de război nici măcar în anul 1984.
"Tatăl meu îl admira, pentru că era o persoană inteligentă, care reușise să se descurce bine și să lucreze pe câmp", își amintește Isabel Gonzalo.
Fiica medicului estimează că M a murit la începutul anilor 1990, fără ca identitatea celui care a contribuit la clarificarea funcționării creierului uman să fie dezvăluită vreodată.
