Antena 3 CNN Actualitate Inedit ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Ce primesc cei care fac dovada că au votat. E gratuit!

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Ce primesc cei care fac dovada că au votat. E gratuit!

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Ce primesc cei care fac dovada că au votat. E gratuit!
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    10 Noi 2019   •   10:56

Aproape 19 milioane de români îşi aleg astăzi preşedintele în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

O cafenea din Botoşani oferă gratuit cafea tuturor clienţilor care fac dovada că au votat duminică, la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României.

„Este dreptul fiecăruia dintre noi să voteze, iar din acest motiv noi am decis să îi încurajăm pe alegători să iasă din casă. Şi eu am fost la votare şi le-am sugerat tuturor celor cu care m-am întâlnit să iasă la vot”, a declarat Mariana Mircescu, reprezentanta cafenelei, pentru Agerpres.

Cafeaua se poate obţine pe baza documentelor de identitate care au aplicată pe ele ştampila „Votat”. 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Ce nu ai voie să faci în secția de votare

14 candidați s-au înscris în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Sunt peste 18.700 de secții de votare în total.

Dacă viitorul președinte nu va fi decis în primul tur, pe 24 noiembrie se organizează al doilea tur de scrutin.

Antena 3 are singurul exit-poll Avangarde Curs al alegerilor prezidenţiale care va prezenta primele rezultate într-o ediţie spectaculoasa de la ora 21.00.

Pe tot parcursul zilei, site-ul nostru, www.antena3.ro, vă va oferi, în timp real, cele mai noi şi complete informații despre procesul de votare.

De asemenea, pentru eventuale incidente, ne puteți suna la numerele de telefon 021.20.30.159 sau 0374.858.629. 

Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale s-au deschis, duminică, la urne fiind aşteptaţi peste 18 milioane de români.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Tu știi cum să votezi? Iată procedura la vot

În ţară, sunt organizate 18.748 de secţii de votare. Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 18.217.156 pentru acest scrutin.

LISTĂ CANDIDAȚI ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. POZIŢIILE PE BULETINUL DE VOT

1. Klaus Werner Iohannis, susţinut de PNL, actualul preşedinte
2. Theodor Paleologu, susţinut de PMP
3. Ilie-Dan Barna, susţinut de Alianţa 2020 USR PLUS
4. Hunor Kelemen, susţinut de UDMR
5. Vasilica-Viorica Dăncilă, susţinută de PSD
6. Cătălin Sorin Ivan, susţinut de Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională
7. Ninel Peia, susţinut de Partidul Neamul Românesc
8. Sebastian-Constantin Popescu, susţinut de Partidul Noua Românie
9. John Ion Banu, susţinut de Partidul Naţiunea Română
10. Mircea Diaconu, candidat susţinut de Alianţa electorală ”UN OM”, formată din ALDE şi Pro România
11. Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici, candidat independent
12. Ramona Ioana Bruynseels, susţinută  de Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal)
13. Viorel Cataramă, susţinut de Dreapta Liberală
14. Alexandru Cumpănaşu, candidat independent.

×
Subiecte în articol: alegeri cafea cafenea
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close