Antena 3 CNN Actualitate Locuința actriței Ioana Citta Baciu a fost jefuită. Artista a murit miercuri

Locuința actriței Ioana Citta Baciu a fost jefuită. Artista a murit miercuri

Locuința actriței Ioana Citta Baciu a fost jefuită. Artista a murit miercuri
21 Ian 2016   •   11:35

Apartamentul din Galați al actriței Ioana Citta Baciu, aflat în chiar centrul municipiului, a fost spart în cursul nopții de miercuri spre joi, la scurt timp după decesul acesteia. Ioana Citta Baciu locuia într-un apartament situat în zona centrală a Galațiului, dar, de câteva luni, de când căzuse la pat, locuia la fiul ei, în București, de casă având grijă o vecină. Femeia mergea zilnic să ude florile și nu a observat nimic suspect până când miercuri, în jurul orei 19.00, vecinii au văzut lumină în casă.

'Noi am crezut că a venit băiatul să mai ia ceva de acasă pentru înmormântare. Când am vorbit cu vecina care are cheia, am aflat că nu venise nimeni din familie', a spus, joi, Elena Zamfir, una dintre vecinele actriței.

'Când am deschis și am intrat în apartament, am găsit ușile șifonierului deschise și mai multe haine pe jos. Au cotrobăit, probabil, după bijuterii și bani. Am sunat la Poliție. Numai niște nenorociți puteau să facă așa ceva', a spus Gheorghe Tărlungeanu, un alt vecin.

'M-au sunat vecinii cărora le lăsasem o cheie și mi-au spus că le pare rău că trec prin așa ceva, dar trebuie să-mi mai dea o veste proastă: casa a fost spartă. Mi-au spus că au fost găsite niște pahare pe jos, că niște oameni au petrecut în casă. Pot să spun că au intrat pentru bani și bijuterii, pentru că nu lipsesc electronice. Au fost răscolite comodele, șifonierele, dulapurile', a declarat telefonic fiul actriței, Bogdan Sârbu.

Criminaliștii au început o anchetă și strâng probe de la fața locului.




×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close