Antena 3 CNN Actualitate Justiție Mario Iorgulescu, condamnat la ani grei de închisoare pentru accidentul în care a omorât un om

Mario Iorgulescu, condamnat la ani grei de închisoare pentru accidentul în care a omorât un om

Mario Iorgulescu a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru accidentul în care a omorât un om, după ce a condus beat şi drogat cu cocaină.

de Alin Tarnovschi    |    Corina Matlinschi    |    10 Feb 2023   •   12:54

Mario Iorgulescu a fost condamnat, astăzi, la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În dosar, fiul lui Gino Iorgulescu a fost acuzat de omor. Totodată, judecătorii au decis ca fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) să achite câte 100.000 de euro şi 50.000 de lei pentru două dintre părţile civile.

"Condamnă pe inculpatul Iorgulescu Gino Mario, la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "omor".

Condamnă pe acelaşi inculpat - Iorgulescu Gino Mario, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe". Aplică inculpatului Iorgulescu Gino Mario pe lângă această pedeapsă principală şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Aplică pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare (o treime din totalul de 5 ani al celorlalte două pedepse), inculpatul Iorgulescu Gino Mario urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani şi 8 luni închisoare", se arată în decizia instanţei.

Totuşi, sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată.

Citeşte şi: Imagini incredibile cu epava mașinii lui Mario Iorgulescu. Partea frontală a autoturismului, complet distrusă

Accidentul s-a produs pe 8 septembrie 2019, în jurul orei 03.00, pe Şoseaua Chitilei din Bucureşti.

Mario Iorgulescu se afla la volanul unui autoturism Aston Martin DBS atunci când a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în maşina condusă de un tânăr de 24 de ani. În urma impactului, tânărul de 24 de ani a murit pe loc.

Procurorii l-au acuzat pe Mario Iorgulescu de omor, după ce au arătat că toate acţiunile acestuia au fost intenţionate.

"La data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. București, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc, toate acestea în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum.

Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut și acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă", au arătat procurorii.

×
Subiecte în articol: Mario Iorgulescu
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close