Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, anunţ de ultimă oră. Ce se va întâmpla din octombrie

Klaus Iohannis, anunţ de ultimă oră. Ce se va întâmpla din octombrie

Klaus Iohannis, anunţ de ultimă oră. Ce se va întâmpla din octombrie
Sursa foto: foto: presidency.ro
10 Iul 2016   •   15:09

La ministeriala apărării din octombrie vor fi făcute primele clarificări referitoare la iniţiativa la Marea Neagră, a anunţat duminică preşedintele Klaus Iohannis, subliniind că nu trebuie să existe îngrijorări cu privire la diferite gânduri exprimate de unii politicieni, transmite Agerpres.

"Datorită fazei în care ne aflăm acum aparent ar exista opinii diferite, subliniez aparent, fiindcă suntem în mijlocul unui proces de reflecţie. Încă nu există o concluzie comună a aliaţilor. Din varii motive, câteodată, unii politicieni, militarii mai rar, fac afirmaţii care însă nu reprezintă punctul de vedere NATO, ci punctele lor proprii de vedere, de obicei nici măcar punctele lor de vedere, ci anume gânduri pe care le-ar avea ei în relaţia cu această colaborare la Marea Neagră. Toate acestea nu trebuie să ne îngrijoreze, ci trebuie să ne bucure pentru că înseamnă că există o preocupare reală pentru a găsi soluţia cea mai bună pentru Marea Neagră. (...) Privim cu încredere şi cu aşteptări spre ministeriala din octombrie, care va aduce primele clarificări. Eu cred că şi ministeriala apărării va fi doar un pas, fiindcă NATO nu va putea să pună în practică o măsură amplă (...), probabil va fi un prim pas, un pic mai concret, care va coagula ideile", a spus şeful statului în conferinţa comună că omologul său polonez, Andrzej Duda.

El a precizat că vor urma alte întâlniri, iar la viitorul summit NATO aliaţii vor fi în situaţia să ia o decizie care va trebui implementată în acest caz.

"Faptul că există opinii încă diferite nu este deloc îngrijorător. Este foarte bine că se discută şi că oamenii vin cu idei proprii în acest concept şi singurul lucru care a fost decis la acest summit este că se va continua această iniţiativă", a mai spus Iohannis.

Preşedintele a subliniat că la summitul de la Varşovia aliaţii au recunoscut importanţa strategică a Mării Negre şi nevoia unui concept operaţional.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close